Aglomeraţie pe DN 1, pe sensul de urcare către Brașov
Data publicării:
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Raluca Brezeanu, DN 1 a început să se aglomereze, vineri după-amiază, pe Valea Prahovei, pe sensul de urcare către staţiunile montane, informează Mediafax.
Astfel, au început să se formeze coloane de maşini de la Comarnic până la Sinaia şi Buşteni, însă nu sunt blocaje în trafic, mai multe echipaje ale Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Prahova aflându-se pe DN 1 pentru dirijarea şi fluidizarea circulaţiei.
Sute de turişti se îndreaptă, vineri, către staţiunile de pe Valea Prahovei şi din Braşov, unde se schiază în condiţii foarte bune. Pe de altă parte, mii de turişti care au petrecut la munte Revelionul îşi încheie vacanţa vineri şi este de aşteptat ca DN 1 să se aglomereze pe sensul de coborâre dinspre munte în cursul după-amiezii.