Agent de poliție din București, reținut pentru agresiune sexuală. Faptele s-ar fi petrecut chiar în mașina poliției
Data actualizării: Data publicării:
Un agent de poliţie din Bucureşti a fost reţinut pentru agresiune sexuală. Victima ar fi o studentă-poliţistă, iar faptele s-ar fi petrecut chiar în mașina poliției.
Polițistul are 28 de ani și a fost reclamat de o studentă de la Școala de Poliție din Câmpina la Poliția Capitalei. Polițistul lucra la postul din Centrul Vechi al Capitalei, iar studența din Câmpina venise la București pentru un stagiu de practică. Polițistul care ar fi agresat-o ar fi trebuit să fie îndrumătorul ei.
Totul s-ar fi petrecut chiar în mașina poliției, în autospecială, unde polițistul ar fi încercat să profite de colega lui. Aceasta, însă, l-a reclamat. S-a întâmplat la începutul lunii septembrie, în data de 4. Imediat după incident, polițistul a cerut să fie transferat la Poliția din Teleorman, fără a oferi prea multe argumente. A spus că nu își mai dorește să lucreze la postul din Centrul Vechi al Capitalei. Transferul a fost aprobat, iar între timp studenta a depus reclamația împotriva lui.
Polițiștii de la Biroul pentru agresiuni sexuale - un birou nou înființat - au pornit pe firul acestui caz și se pare că au descoperit nu numai că e adevărat tot ceea ce a povestit studenta, dar și că un alt coleg al polițistului incriminat ar fi încercat să-l acopere și ar fi mințit la audieri. Acesta a fost pus sub acuzare pentru mărturie mincinoasă.
Dosarul urmează să fie trimis în instanță cât de curând, iar polițistul detașat între timp la Teleorman să fie judecat pentru agresiune sexuală.