Adolescent de 16 ani împușcat mortal de fratele mai mare care l-a confundat cu un vânat

Data publicării:
puscoci pusca de vanatoare

Un bărbat de 27 de ani și-a împușcat mortal fratele de 16 ani, miercuri seară, la o partidă de vânătoare, în județul Caraș-Severin. Bărbatul și-a confundat fratele mai mic cu vânatul.

„Miercuri, în jurul orei 22:30, Poliţia municipiului Caransebeş a fost sesizată, prin 112, cu privire la faptul că în timp ce se afla la vânătoare, un bărbat l-a împuşcat accidental pe fratele său, în vârstă de 16 ani. Ca urmare a sesizării, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă complexă formată din poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Poliţiei municipiului Caransebeş. Victima a fost transportată la spital, unde, din păcate, a decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Alina Boeru.

Din primele verificări a rezultat faptul că în data de 14 august, bărbatul de 27 de ani ar fi plecat cu un autoturism, împreună cu fratele său şi cu încă un bărbat, la vânătoare, într-o zonă situată între localităţile Iaz şi Ciuta, având asupra lor o armă de vânătoare, deţinută legal de acesta, potrivit presei locale.

„Ajungând în proximitatea locului de vânătoare, bărbatul de 27 de ani, având asupra lui arma de vânătoare, ar fi coborât din maşină împreună cu fratele său, şi s-ar fi poziţionat într-un lan de porumb, cu scopul de a aştepta vânatul. La un moment dat, acesta ar fi observat mişcare în lan şi, crezând că este vânat, ar fi tras cu arma de vânătoare în direcţia respectivă, moment în care ar fi auzit vocea fratelui său, strigând că l-a împuşcat”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri