Administrația Prezidențială infirmă numirea lui L. Duță în CA al CNAS

Data publicării:
lucian duta presedintele CNAS - mfax-2

Până în acest moment, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, nu a emis niciun decret prezidenţial pentru desemnarea membrului în Consiliul de Administraţie al CNAS care ar urma să o înlocuiască pe doamna Monica Pop; menționăm că preşedintele României numeşte un reprezentant ca membru în Consiliul de Administraţie al CNAS prin decret prezidenţial, conform Articolului 94, litera (c) şi Articolului 100, aliniatul 1 din Constituţia României, respectiv, Articolului 273, aliniatul 3 și Articolului 276 din Legea 95/ 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; domnul consilier prezidențial Virgil Păunescu (șeful Departamentului de Sănătate Publică din cadrul Administrației Prezidențiale – n.r.) nu și-a înaintat demisia din funcție și nici nu i-a fost solicitat acest lucru”, a transmis Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al președintelui României, Traian Băsescu.

Precizările vin după ce, în 12 iunie, conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) consideră numirea lui Lucian Duţă în Consiliul de Administraţie al instituţiei „o gafă” a administraţiei prezidenţiale, „specifică organizaţiilor mafiote”, şi ameninţă că, până la retragere acesteia, CA nu se va întruni.

Ulterior, în 13 iunie, premierul Victor Ponta declara că numirea lui Lucian Duță la Casa Națională de Asigurări de Sănătate ridică probleme, deoarece acesta este cercetat penal. În replică, Lucian Duță spune DNA nu a început nicio urmărire penală pe numele său.

În aceeași zi, preşedintele CNAS, Doru Bădescu, și-a anunțat demisia din funcţie, în urma unor dispute legate de vehiculata numire a fostului șef al instituției, Lucian Duță, în Consiliul de Administrație al Casei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri