Actualizare 17.00.Meteorologii au prelungit până la ora 19.00 avertizarea de ceață pentru judeţele Botoşani, Iaşi, Neamţ, Vaslui, Bacău, Suceava, Vrancea şi Galați. Este vizat inclusiv drumul european E85.
Potrivit avertizării nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, pe drumurile naţionale şi europene din aceste judeţe vizibilitatea este redusă din cauza ceţii sub de 200 metri, iar pe unele porţiuni de drum chiar şi sub 50 de metri.
12 județe sub avertizare de ceață până la ora prânzului
Avertizarea nowcasting emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie este valabilă până la ora 10.15 în judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov (inclusiv municipiul Bucureşti), Giurgiu şi Teleorman.
Pe drumurile naţionale şi europene din aceste judeţe, precum şi pe autostrăzile A1, A2 şi A3 vizibilitatea este redusă din cauza ceţii sub de 200 metri, iar pe unele porţiuni de drum chiar şi sub 50 de metri.
De asemenea, până la ora 12.00 va fi ceaţă în zonele joase şi pe drumurile naţionale din judeţele Alba şi Sibiu.
În Dobrogea şi pe autostrada A2 va fi ceaţă până la ora 13.00, potrivit avertizării nowcasting.
Meteorologii au avertizat, încă de vineri seară că în judeţele Tulcea, Constanţa, inclusiv pe autostrada A2, dar și în jumătatea estică a țării este ceaţă, vizibilitatea redusă sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.
De asemenea, în aceste zone se înregistrează şi burniţă.