Acțiune de amploare a polițiștilor în domeniul comerțului cu legume și fructe

Data publicării:
rosii-1

„Sunt vizate TIR-urile care transportă legume achiziționatre intracomunitar pentru a se stabili dacă documentele de transport sunt conforme cu realitatea. De asemenea, se verifică respectarea legislației în domeniul transportului de mărfuri.

În cadrul acțiunii vor fi verificate și două centre comerciale din Capitală, aici vor fi verificate TIR-urile din care se descarcă mărfurile. Urmărim legătura dintre firmele comerciale înscrise pe documente și beneficiarii finali”, a spus Raluca Seucan, purtător de cuvânt IGPR, în direct la Digi24.

Șase echipe mobile de polițiști acționează și care preiau informațiile în timp real de la polițiștii aflați în filtre și în centrele comerciale.

În plus, sunt percheziționate și patru domicilii a unor suspecți de evaziune fiscală prin sustragerea de la plata taxei pe valoare adăugată.

„Au fost ridicate în vederea confiscării 30 de tone de fructe, iar un TIR care transporta produse din carne de pui a fost induisponibilizat”, a mai spus purtătorul de cuvânt IGPR.

Este o continuare a acțiunii din 28 iunie, când au fost oprite 168 de autotrenuri cre transportau mărfuri achizționate din Bulgaria, Turcia, Grecia, Italia, Olanda și Spania. La această acțiune au fost confiscate mărfuri în valoare de aproape 1,5 milioane de lei.

Marfa consfiscată va fi valorificată pentru a fi redus prejudiciul adus statului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri