Trei mașini au fost implicate în accidentul care a avut loc pe Bulevardul Aviatorilor din Capitală. Bolidul a intrat într-un Ford în momentul în care a schimbat sensul de mers. Apoi, automobilul Lamborghini ar fi fost lovit de un Range Rover.
„Mergeam pe banda a doua și am fost acroșat. Am văzut cum se înfinge în stâlp. Mai e un Range lovit în spate”, a spus șoferul mașinii Ford.
„Din cauza carosabilului s-a întâmplat ce vedeți. Bine că n-am pățit nimic, că n-a pățit nimeni nimic. Nu e absolut nicio problemă”, a spus șoferul bolidului.
El a adăugat că nu avea viteză. Potrivit poliţiştilor, şoferul bolidului nu s-a asigurat când a intrat în depăşire.
„În urma impactului, unul dintre autoturisme a fost proiectat într-un stâlp aparținând iluminatului public. Nu au rezultat vătămări corporale, accidentul va fi soluționat ca tamponare cu avarii”, a declarat Marius Magheri, comisar Brigada Rutieră.
Maşinile nu au fost detectate de radar, iar martorii spun că nu aveau viteză mare. Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest și niciun șofer nu consumase alcool.
Dintre cele trei autoturisme implicate în accident, cel mai avariat este cel marca Lamborghini. A fost luat pe platformă de la locul accidentului.