Potrivit sursei citate, la bordul autocarului de aflau 48 de persoane. Şase dintre ele au fost rănite uşor, iar restul au fost consultate la faţa locului de echipaje de pe ambulanţă, care le-au lăsat să plece.
Autocarul, care a efectua o cursă de la Londra în România, a fost grav avariat. În accident nu au fost implicate şi alte vehicule, potrivit BBC.
Poliţiştii, care au fost chemaţi la faţa locului către ora locală 1.30 (3.30, ora României), au dispus ca alt autocar să ia pasagerii şi să-i ducă la depoul de la Clacket Lane şi ca operatorul să înlocuiască vehiculul avariat.
Poliţia a dispus, de asemenea, scoaterea bagajelor pasagerilor din autocarul avariat.
Trei benzi au rămas închise până dimineaţa, între intersecţiile 8 şi 9, până la recuperarea vehiculului.
Traficul rutier a fost reluat ulterior, după curăţarea drumului.
Highways England a precizat că autocarul tracta o remorcă, iar un purtător de cuvânt a anunţat o anchetă.