Accident grav pe DN7, în Dâmbovița: Două persoane au murit, iar alte patru, între care 3 copii, au fost rănite
Data actualizării: Data publicării:
Două persoane au murit, iar alte patru, între care 3 copii, au fost rănite într-un accident produs luni seara în județul Dâmbovița, informează Mediafax.
Potrivit IPJ, accidentul s-a produs pe DN 7, în Tărtășești, unde a avut loc o coliziune între două autoturisme.
În urma impactului, un bărbat de 79 de ani și o femeie de 72 de ani au murit, iar alte patru persoane sunt rănite. Este vorba despre unul dintre șoferi, de 34 de ani, și trei copii.
Cei patru au fost transportați la spital.
Polițiștii încearcă să stabilească cauzele exacte ale accidentului.