Foto Accident grav pe autostrada A1. Șoferul unui camion ar fi efectuat o manevră de mers înapoi, moment în care o mașină s-a ciocnit cu el

Data publicării:
accident
Foto: Facebook/DRDP Timişoara

O maşină de teren şi un camion s-au ciocnit luni, în apropiere de Arad, pe autostrada A1 pe sensul de mers Arad-Nădlac. Unul dintre şoferi a rămas încarcerat în maşină, fiind extras de echipajele de la ISU Arad în viaţă şi predat medicilor. Accidentul a avut loc după ce şoferul ansamblului rutier, un cetăţean turc, a efectuat o manevră de mers înapoi pe autostradă.

 „Un cetăţean turc, în vârstă de 52 de ani, care conducea un ansamblu rutier, a efectuat o manevră de mers înapoi, pe autostrada A11, în zona nodului rutier dintre A1 cu A11.  În timpul efectuării manevrei, un autoturism condus de un bărbat de 33 de ani, din judeţul Caraş-Severin, a intrat în coliziune cu ansamblul rutier. În urma impactului, bărbatul de 33 de ani a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, neputând fi testat la faţa locului, cu aparatele din dotare. Şoferul ansamblului a avut rezultat negativ, în urma testărilor”, a transmis IPJ Arad, potrivit News.ro.

accident2
Foto: Facebook/DRDP Timişoara

Accidentul a avut loc la coborârea de pe autostradă de la ieşirea din Arad, către DN 7, pe sensul de circulaţie către Nădlac. În urma impactului, un şofer a rămas încarcerat şi a fost nevoie de intervenţia echipajului SMURD pentru recuperarea lui. Victima a fost scoasă în viaţă şi predată echipajului medical.

„Intervine Detaşamentul Arad cu 1 echipaj de descarcerare şi 1 echipaj SMURD terapie intensivă mobilă. 1 victima extrasă în viaţă şi predată echipajului SMURD”, au transmis reprezentanţii ISU Arad.

Poliţia urmează să stabilească cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri