FOTO. Accident grav în Prahova: Un tată și fiul său au murit după ce au fost loviți de o mașină pe trecerea de pietoni
Data actualizării: Data publicării:
Doi pietoni, tată şi fiu, au fost accidentaţi mortal, marţi seară, în timp ce traversau DN 1B, în comuna prahoveană Bucov, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova.
Potrivit sursei citate, cele două victime, în vârstă de 18, respectiv 43 de ani, au fost accidentate de un şofer de 19 ani.
Surse de la faţa locului au precizat că victimele se aflau pe trecerea de pietoni în momentul în care au fost lovite de un autoturism, potrivit Agerpres.
Echipajele medicale sosite la faţa locului au executat manevre de resuscitare, însă cei doi bărbaţi nu au răspuns, fiind declarat decesul acestora. „Nu au răspuns manevrelor de resuscitare și au fost declarați decedați de către echipajele medicale”, a transmis ISU.
În zonă circulația a fost îngreunată și s-a desfășurat alternativ.