ACCIDENT AVIATIC. Șirul evenimentelor, prin ochii unui jurnalist Digi24: „Prefectul de Cluj m-a luat separat de cameraman”

Data publicării:
platou radulescu

Din punctul meu de vedere, salvatorii au fost localnicii, oameni simpli care nu au cerut nimic să caute victimele. Vorbeam cu ei şi când vii din partea asta a ţării şi te duci în Ţara Moţilor ţi se pare ciudat când îi întrebi 'ce v-a făcut să ieşiţi să îi căutaţi pe acei oameni?', se uitau la mine ca şi când puneam o întrebare puerilă. Ca şi când e ceva normal în momentul în care auzi, nu în momentul în care ai fost solicitat de autorităţi, pentru că ei nu au fost mobilizaţi de autorităţi, ci pur şi simplu s-au uitat la TV, au văzut că se întâmplă în zona lor, s-au sunat între cătune şi s-au mobilizat între ei. Te lasă fără cuvinte. Oamenii aceia erau pe munte în timp ce salvatorii erau jos, la baza lui, pentru că nu aveau informaţiile necesare să urce şi să-i ajute pe acei oameni”, a povestit jurnalistul.

Acesta a recunoscut că a fost marcat de incompetenţa oamenilor la costum, care nu făceau decât să evite presa.

Să evite să ne spună cum e posibil în 2014, într-o ţară unde teoretic în sistemul de urgenţă se investeşte anual de mai bine de 7 ani de zile. Nu avem scuze că antena avionului era ruptă, că sistemul de la sol era stricat. E imposibil să nu se fi ştiut dinainte de aceste probleme.

Am fost ieri la Cluj şi am vrut să stau de vorbă cu prefectul de Cluj (n.r. Gheorghe Vuşcan). Am stat o oră şi jumătate la uşa lui că avea o video conferinţă. Atenţie, prefectul este cel care comandă sistemul de urgenţă din raza judeţului lui. El este comandantul, nu şeful ISU, nu şeful Jandarmeriei. Problema a fost că în momentul în care am fost chemat în biroul acelui prefect, m-a luat separat de cameramanul care aştepta, încercând să îmi spună că totuşi a fost bine, că vicepremierul i-a felicitat şi n-ar fi existat o celulă de criză. Atunci când l-am întrebat 'Pentru ce v-a felicitat' mi-a răspuns: Nu-i aşa cum s-a văzut la TV”, şi-a mai amintit reporterul.

Laurenţiu Rădulescu a mărturisit că nu va uita uşor imaginea epavei avionului care a fost transportată la baza muntelui, dar şi în momentul în care jandarmii care însoţeau tractoarele au încurcat drumul din cauza „aceloraşi indicaţii preţioase venite din centrul de comandă”.

Vreau să explic clar că nu pompierii şi jandarmii sunt vinovaţi că nu au ajuns la victime. Oamenii aceia au stat 10 ore în frig, dar fără să ştie ce au de făcut. Aveau în faţă un munte. Poţi să fii şi jandarm montan, dar nu ai cum să ştii toată acea întindere de munţi în lipsa informaţiilor.

Prefectul de Cluj a venit la corespondentul nostru şi i-a cerut dacă îi poate da telefonul mobil să descarce o hartă pentru că autorităţile veniseră cu hărţi truristice să îi îndrume pe salvatori. S-au făcut echipe de pompieri şi de jandarmi, doar ca să plece din faţa prefectului pentru că a venit şeful la faţa locului şi ne ordonă să mergem să îi căutăm, dar ei nu ştiau unde”, a mai spus jurnalistul.

Întrebat despre declaraţiile şefului IGSU referitoare la faptul că presa a redat evenimentele fără să observe eforturile făcute, jurnalistul Laurenţiu Rădulescu a răspuns: „Fostul şef al IGSU ar trebui să aibă o problemă cu el, apoi cu presa. În cazul în care nu ştie, a fost sunat inclusiv de mine pe telefonul mobil. N-aveam pretenţia să îmi răspundă atunci. Şeful IGSU le-a reproşat oamenilor săi că poate ne dau prea multe informaţii, dar potrivit acestor informaţii oamenii, localnicii de acolo, au plecat să caute victimele, cu o lanternă şi geacă. La geacă s-a renunţat.

Multe din haine au ajuns pe foc pentru a-i întreţine pe jandarmi, pe victime. Se fac 10 kilometri din Horea pe un drum pe care se ajunge doar cu maşini de teren, până la baza muntelui, de unde mai mergi 3, 4 kilometri până la locul prăbuşirii. Nu poţi să îi reproşezi jandarmului că nu a ştiut unde să meargă. Oamenii de la Salvamont, care ştiau foarte bine şi care au sunat la dispeceratul ISU, au fost puţin înlăturaţi. Li s-a spus să nu încurce, că sunt foarte mulţi oameni. Probabil erau foarte mulţi oameni pe 100 de metri pătraţi jos, la baza muntelui”.

Laurențiu Rădulescu și Cătălin Nunu, corespondentul de la Cluj, au transmis pentru Digi24 informații de la locul accidentului. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri