Medicul a suferit un infarct în curtea casei sale părinteşti din Coşereni, judeţul Ialomiţa. Medicii ambulanţei chemaţi de soţia lui Florin Tudose au încercat să-l readucă la viaţă, însă fără rezultat.
Florin Tudose conducea secţia de psihiatrie a Spitalului Universitar din Capitală.
În cariera sa, acesta a scris peste 120 de articole de specialitate şi mai multe cărţi. A înființat primul serviciu de Psihiatrie de Legătură, devenit centru de referință pentru reforma în psihiatrie din România.
Trupul neînsufleţit al psihiatrului Florin Tudose a fost transportat la morga spitalului din Urziceni, potrivit Mediafax.
Florin Tudose se afla în evidenţele medicilor de mai mulţi ani cu afecţiuni medicale, el suferind de hipertensiune arterială.
Deşi nu există suspiciuni privind eventuala comitere a unor infracţiuni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ialomiţa a deschis în acest caz dosar penal pentru moarte suspectă, potrivit prevederilor legale în astfel de situaţii.