13 turiști blocați timp de 15 ore într-o stațiune au fost salvați cu ajutorul armatei

Data publicării:
tineri salvati cu armata

Operațiunea de salvare a celor 13 persoane s-a încheiat aseară, după ora 23.00. Toţi turiştii au ajuns cu bine la poalele dealurilor și au plecat către casele lor. Aventura a început duminică dimineaţă, când, din cauza vremii, au rămas blocaţi la o cabană de pe Valea Vâlsanului.

Autorităţile au încercat cu ajutorul militarilor să deblocheze drumul de acces, însă operaţiunea a fost îngreunată din cauza cantităţii mari de zăpadă.

Pentru că utilajul de deszăpezire nu făcea față, pompierii au dat cu lopata zăpada la o parte, iar militarii au tăiat copacii căzuți pe potecă.

Intervenţia a fost dificilă şi pentru că pensiunea este aşezată la poalele dealurilor şi, pentru a se ajunge la ea, trebuie să parcurgă aproape zece kilometri pe drum forestier.

În zonă, nămeții măsurau aproape 2 metri, iar nu mai puțin de 3 avalanșe au avut loc în apropierea cabanei.

„Am acţionat cu 30 de militari, cu utilajele de deszăpezire şi în final, am reuşit să ajungem la turişti ,să-i scoatem în condiţii de siguranţă”, a spus prefectul județului.

Tot duminică, alţi 150 de turişti blocaţi în Padina-Peşteră, din judeţul Dâmboviţa, au fost ajutaţi de jandarmi şi salvamontişti să coboare de pe munte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri