„Este prima oară când văd așa ceva”. Meteorologii din California, uluiți de un avertisment de furtună de zăpadă

Data actualizării: Data publicării:
ninsoare peste un autobuz în yosemite california
Foto: Profimedia Images

Munca de meteorolog în sudul Californiei ar putea să pară ușoară la prima vedere, având în vedere că fiecare zi este însorită și caldă în regiune, însă furtuna de zăpadă care urmează să lovească în aceste zile orașul Los Angeles i-a năucit pe cei care se ocupă de avertismentele meteo, scrie BBC.

La est de Los Angeles a fost emisă o avertizare de furtună de zăpadă, un fenomen meteo nemaivăzut până acum în această zonă.

Trebuie să fiu complet sinceră cu voi. Până acum nu am mai văzut o alertă de furtună de zăpadă”, a spus meteorologul TV chiar în timpul transmisiunii live.

Evelyn Taft prezintă vremea din California de 14 ani și a subliniat că apariția unei furtuni de zăpadă este un eveniment extrem de bizar și de rar pentru regiune. Este incredibil”, spune ea.

Un strat de zăpadă de până la 1,5 metri urmează să se așeze pe munți, iar vântul va atinge viteze de până la 121 km/h. În zone mai joase, precum Santa Clarita, se va așterne un strat mai mic de zăpadă.

Nu am crezut că după mutarea mea în LA voi relata despre furtuni de zăpadă”, a scris pe Twitter și prezentatoarea Sheba Turk. Ea a distribuit pe rețeaua socială un clip cu ea din apropiere de Lebec, California, în timp ce fulgi mari de zăpadă cad.

A trebuit să merg să-mi cumpăr mănuși. Nici măcar nu m-am gândit să aduc mânuși cu mine”, a spus ea.

Și meteorologul Paul Deanno și-a avertizat urmăritorii de pe Twitter că e posibil să vadă zăpadă începând de miercuri noapte. „Nu, nu e o greșeală de tastare”, a spus el.

E prima avertizare de furtună de zăpadă din cariera mea”, a scris pe Twitter și Autumn Robinson de la Spectrum News 1.

Deși apariția zăpezii e un fenomen rar în sudul Californiei, zona trece frecvent prin episoade de vreme extremă. Incendiile de pădure se produc în mod regulat și se răspândesc cu viteză, în timp ce seceta lungă de ani de zile tocmai ce a fost întreruptă de ploi de ianuarie.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...