VIDEO. Ministrul și profesorii, întâlnire ca pe vremuri. După fiecare discurs au urmat ropote de aplauze

Data publicării:
prezidiu ministru

Momente unul mai solemn decât altul, la întâlnirea de la Brăila. Iar discursurile, indiferent de vorbitor ori de mesaj, au fost răsplătite generos cu aplauze.

Am făcut o pledoarie pentru legătura mult aşteptată între piaţa muncii şi mediul socio-economic. Este viziunea ministerului, domnule preşedinte, despre învăţământul profesional şi tehnic. Mulțumesc şi eu”, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu.

Unul dintre cei 150 de dascăli prezenţi s-a simţit obligat să-i mulţumească ministrului Educaţiei pentru onoarea făcută judeţului: „Domnule ministru, dumneavoastră continuaţi o tradiţie, tradiţia vizitării judeţului de către miniştrii Educaţiei şi este de apreciat acest lucru. Vă mulţumesc!”.

La finalul întâlnirii, care a ţinut peste două ore şi a inclus tot felul de subiecte - de la orele de religie şi salariile din educaţie - profesorii din Brăila au fost mulţumiţi, deşi, după cum singuri recunosc, nu au primit decât promisiuni.

„Sperăm să se îmbunătăţească ceva”, a spus Aurel Buţă, profesor de informatică.

S-au punctat foarte multe probleme. Astfel de întâlniri sunt binevenite”, a fost de părere o profesoară, Mariana Gherguş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri