Recuperarea orelor din perioada 9-13 ianuarie, când sunt suspendate cursurile din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, se face până la sfârşitul anului şcolar.
"Profesorii pot programa recuperarea orelor până la sfârşitul anului şcolar. Este vorba despre ore de evaluare şi nu de predare", a explicat, pentru News.ro, secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar din Ministerul Educaţiei, Liviu Pop.
Întrebat dacă inspectoratele au trimis note privind suspendarea cursurilor către toate unităţile de învăţământ, atât din sistemul public, cât şi privat, Liviu Pop a spus că este vorba de toate unităţile autorizate provizoriu sau acreditate.
"Vorbim de toate unităţile de învăţământ din reţeaua Ministerului Educaţiei, de stat sau private, autorizate provizoriu şi acreditate. Despre conţinutul notelor către şcoli trebuie să vorbiţi la inspectoratele şcolare", a adăugat secretarul de stat.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu, a spus, pentru News.ro, că nota privind suspendarea cursurilor a fost aceeaşi pentru toate unităţile, de stat sau private, în contextul în care, pe reţelele de socializare, a circulat informaţia că şcolile şi grădiniţele private ar fi primit o adresă în care li s-ar fi atras atenţia că, dacă nu suspendă cursurile, vor fi sancţionate.
Marian Banu a adăugat că inspectorii vor verifica, în cadrul controlului tematic efectuat în şcoli, recuperarea orelor din săptămâna 9-13 ianuarie, când au fost suspendate cursurile din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.