Decizia universităţii se întemeiază, pe argumente de fond şi de substanţă, care privesc "atât misiunea universităţii, cât şi regimul instituţional şi educaţional al noii forme de învăţământ, reglementate prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 49/2014 şi Metodologia-cadru privind organizarea şi funcţionarea învăţământului terţiar nonuniversitar", notează Mediafax.
"Legislaţia, aşa cum este în acest moment, este confuză şi creează posibilitatea unor dereglari majore în actul universitar de învăţare. Legea Educaţiei Naţionale consacră faptul că învăţământul terţiar nonuniversitar este organizat în cadrul învăţământului preuniversitar. Legea calităţii în învăţământ prevede că orice program preuniversitar trebuie să fie acreditat/autorizat de ARACIP, or instituţiile de învăţământ superior au un alt regim juridic. Apoi, dacă acest colegiu este o parte a învăţământului preuniversitar, atunci structura anului şcolar ar trebui respectată cu stricteţe. Începerea cursurilor la 1 octombrie este de natură a crea confuzii în rândul tinerei generaţii", spun reprezentanţii universităţii.
Pe de altă parte, Universitatea "Titu Maiorescu" consideră că o astfel de structură poate scădea calitatea învăţământului şi poate crea false aşteptări pentru cei care ar urma astfel de cursuri.
"Înmatricularea unui student care nu are diploma de bacalaureat este o imposibilitate logico-juridică, iar înscrierea în anul II este o iluzie! Cel mult, se pot echivala unităţi de credit, dar doar dacă acestea sunt obţinute după promovarea examenului de bacalaureat şi doar dacă există o unitate de materie (de altfel, improbabilă, dacă se lecturează programele analitice postate pe site- ul ARACIP care prevăd că 2/3 din activitate este practică)!", se mai arată în comunicat.
În aceste condiţii, Universitatea "Titu Maiorescu" propune "o dezbatere serioasă cu privire la cauzele care determină insuccesul tinerilor la bacalaureat, în scopul identificării de urgenţă a măsurilor remediale, care să determine remotivarea tinerilor".