Potrivit primei iniţiative legislative, din bugetul de stat ar fi urmat să fie achiziţionate la nivel naţional 200.000 de echipamente sportive, costul acestora ridicându-se la 24 de milioane de euro.
Prin proiect se propunea achiziţionarea de către fiecare unitate şcolară, la începutul anului şcolar, din doi în doi ani, a câte unui echipament sportiv complet - pantofi sport, şort, tricou, jambiere, trening, maiou de partajare, rucsac şi geantă -, în valoare de 124 de euro pentru fiecare elev.
„În cazul în care un elev a beneficiat de acest echipament şi a lipsit nemotivat de la mai mult de un sfert din orele de educaţie fizică ale unui semestru va fi obligat să îl returneze sau să achite contravaloarea lui”, mai prevede proiectul, care îi are ca iniţiatori, printre alţii pe senatorul Alexandru Cordoş (PSD), deputatul Bogdan Ciucă (PC) şi Petru Movilă (ex-PDL), potrivit Mediafax.
Senatorii au respins, de asemenea, o propunere legislativă privind acordarea tichetelor de rechizite şcolare, avându-i ca iniţiatori pe senatorii Verestoy Attila şi Vegh Alexandru.
Potrivit acestui proiect, angajatorii ar fi urmat să acorde personalului tichete pentru achiziţia de rechizite şcolare în valoare de 600 de lei. Aşa cum mai arată proiectul, contravaloarea acestor tichete ar fi fost dedusă de angajator din sumele datorate către bugetul statului reprezentând impozitul pe veniturile din salarii.
Iniţiatorii propuneau ca aceste tichete să poată fi utilizate doar pentru achiziţionarea de rechizite şcolare, manuale didactice şi uniforme şcolare.
Cele două proiecte urmează să fie dezbătute de Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională.