Oxana Grossek a obținut premiul I la olimpiada internațională de Limba și Literatura Română.
Orele „sunt mai practice, se pune mai puțin accent pe dictat si lucrat acasă și mai mult pe ore interactive”, spune eleva.
„La faza națională au participat peste zece elevi, am obținut și premii la fazele naționale și la economie și la română și în fiecare an participăm la olimbiada de limba germană maternă cu rezultate foarte bune”, spune Elena Wolf, directoarea liceului.
Liceul Lenau din Timişoara a avut-o ca absolventă pe scriitoarea Herta Muller în 1972. În 1977, Stefan Hell, proaspătul câştigător al premiului Nobel pentru Chimie, a învăţat câteva semestre la același liceu.
„La Timișoara, pentru prima dată, m-am îndreptat spre fizică. Am câştigat un consurs local la fizică şi am fost încurajat să îmi urmez studiile în fizică. Educaţia primită atunci în România mi-a ajutat mult. Mi-a uşurat viaţa. Când am ajuns în Germania mi-a fost mai uşor”, a povestit Stefan Hell într-un interviu pentru Digi24.
Paradoxul românesc nu poate lipsi. Performanțele fac faima liceului în lume, dar starea precară a clădirii creează o atmosferă mai puţin propice învăţăturii. Ridicată în 1870, clădirea este abandonată de constructori de mai mult timp, fiind integrată într-un program controversat cu fonduri europene.