Scandal pe manualele școlare de la clasele I și a II-a. Editori: Câștigătorii licitației au avut prețuri de dumping

Data publicării:
manual

Câştigătoare la licitaţia pentru manualele de clasa a II-a la Limba română şi Matematică: CD PRESS. Pentru clasa I, aceleaşi materii: CD PRESS şi Editura Litera - Siveco.

„Vor exista şi vor fi foarte multe contestaţii care vor bloca licitaţia. Și vom solicita anularea licitației care, după părerea noastră, face un rău învăţământului, în primul rând, şi nu respectă legea”, spune Mihail Penescu, preşedintele Uniunii Editorilor din România.

Cei care au pierdut licitaţia îi acuză pe câştigători că au oferit manuale mai ieftine decât costurile de producţie.

Doi dintre combatanţii din această luptă au venit cu preţuri de 4,8 lei sau 5,2 lei. Oricum, ridicol de mici care nu au cum să suporte în mod realist costurile lor fără să ai un calcul şi o agendă ascunsă în spate”, afirmă Cristian Dinu, specialist manuale digitale.

Ministerul s-a arătat dispus să plătească până la 8 lei pe un manual.

„E adevărat că am acceptat un adaos comercial minuscul. Între 2 şi 4 la sută în funcţie de dimensiunea tirajului, pe care n-o ştim, dar cam atât o să fie adaosul nostru comercial, practic zero. Deci fără adaos comercial, dar asta nu înseamnă dumping”, susține Florin Ilia, vicepreşedintele Siveco.

Pentru că am editat de atâta timp cărţi, tocmai pentru că Siveco face soft de atâta timp, ne permite automat să avem cele mai bune preţuri din piaţă”, afirmă Marin Vidraşcu, directorul executiv al Editurii Litera.

Legal, un manual şcolar este aprobat de Minister în funcţie de doi factori: preţ şi calitate, 50 de puncte fiecare. Pierde din start firma care are mai puţin de 43 de puncte la oricare dintre cele două criteriii. Aceste proceduri nu ar fi fost respectate în cadrul licitaţiei acuză unii editori.

În cazul manualului de Matematică de clasa a II-a al CD PRESS-ului nu a luat decât 36,25 de sutimi de punct la calitate. Pai dacă regula este niciun manual care ia mai puțin de 43 de puncte la calitate, cum a trecut acest manual?”, acuză Ana Munteanu, reprezentanta Editurii Aramis.

Editorii de manuale îşi asumă pierderea iniţială, pentru a-şi recupera investiţia din materialele auxiliare şcolare cumpărate de părinţi. Editura CD PRESS nu a răspuns, până acum, solicitărilor Digi24.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri