Rectorul Universităţii din Bucureşti va da în judecată Ministerul Educaţiei

Data actualizării: Data publicării:
MIRCEA DUMITRU LA DIGI

Rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, anunţă că va da în judecată Ministerul Educaţiei pentru că a redus, din toamna acestui an, numărul locurilor bugetate în anul I pentru forma de învăţământ cu frecvenţă la universităţile din Consorţiul Universitaria. El arată - într-un mesaj în care vorbeşte despre „triumful mediocrităţii şi al găştilor politice” - că nu există nicio justificare raţională pentru reducerea numărului de locuri repartizate pentru anul 2018-2019 la toate cele trei studii de licenţă şi că aceasta va afecta foarte mult Universitatea Bucureşti.

„Către studentele, studenţii, profesorii şi absolvenţii Universităţii din Bucureşti, către toţi cei cărora le pasă. Despre triumful mediocrităţii şi al găştilor politice: domnii Valentin Popa si Gigel Paraschiv lovesc din nou, de data aceasta, şi cu binecuvântarea domnului Liviu Dragnea şi a doamnei Viorica Dăncilă”, începe Mircea Dumitru scrisoarea deschisă semnată de el şi de Marian Preda, preşedinte Senatului Universităţii din Bucureşti, şi postată pe Facebook.

Rectorul UB acuză Ministerul Educaţiei că a tăiat „cu ură şi răzbunare” din locurile de admitere la cele mai vechi şi mai prestigioase universităţi din ţară, în timp ce a suplimentat locurile la celelalte.

„După ce, probabil, domnul Valentin Popa a decis, spre beneficiul public şi personal, să stăruie, cu mai mare atenţie, asupra „literelor” şi nu ne-a mai desfătat, în ultima vreme, cu pronunţări publice, iată că acum trece şi la cifre. Te-ai aştepta, nu-i aşa, din partea unui distins inginer, care, după cum declară, “nu are întotdeauna toate cuvintele la domnia sa”, ca măcar aici, în domeniul cifrelor, să arate o ireproşabilă rigurozitate. Cu ură şi cu răzbunare, domnul ministru Popa, alături de colegii săi de partid, domnul Dragnea şi doamna Dăncilă, au tăiat drastic din locurile la admitere ale celor mai vechi şi mai prestigioase universităţi românesti, universităţile din Consorţiul Universitaria, şi le-au împărţit cu generozitatea boierilor medievali noilor cetăţi de scaun ale învăţământului universitar românesc”, scrie Mircea Dumitru.

El spune că nu există nicio justificare raţională pentru scăderea numărului de locuri repartizate pentru anul 2018-2019, pe toate cele trei studii de licenţă şi că aceasta va afecta foarte mult Universitatea din Bucureşti. La doctorat, spune Mircea Dumitru, reducerea va avea un impact de peste 3,6 milioane de lei, în timp ce la master şi la licenţă - 5,4 milioane de lei.

Rectorul Universităţii din Bucureşti spune, ironic, că le va recomanda studenţilor să îşi facă masteratul sau doctoratul la tractoare sau la ingineria motostivuitoarelor, „fără ifose de ştiinţe umaniste”, adăugând că, oricum, pentru a conduce România au nevoie doar de o diplomă de inginer „luată de la universităţi de anticameră politică”.

„Trebuie să le spunem studenţilor noştri, absolvenţi de licenţă sau de master la drept, ştiinţe politice, filosofie, istorie sau litere, că din grija partidului, începând din toamnă, locurile lor se duc la universităţi locale, înfiinţate după 1989, universităţi al căror prestigiu abia dacă poate trece dincolo de limitele propriei regiuni”, mai spune Mircea Dumitru.

El încheie scrisoarea, semnată alături de Marian Preda, spunând că va ataca în contencios administrativ Ministerul Educaţiei, pentru a afla de ce au fost reduse cifrele de şcolarizare pentru universităţile din Consorţiu şi au fost mărite la celelalte.

„Este un timp al polemicii si un timp al deciziilor instituţionale sobre si lucide! Vă anunţăm că Universitatea din Bucureşti va acţiona Ministerul Educaţiei în contencios administrativ, pentru că vrem să aflăm prin ce miracol “criteriile” de alocare a cifrelor de şcolarizare pentru toamna acestui an au penalizat universităţile din Consorţiu şi le-au recompensat pe aproape toate celelalte”, scrie Mircea Dumitru.

Ministerul Educaţiei a publicat repartiţia preliminară a locurilor bugetate din anul I pentru studii universitare de licenţă, pentru forma de învăţământ cu frecvenţă, în anul universitar 2018 – 2019. Toate universităţile din Consorţiul Universitaria, care a criticat de mai multe ori derapajele guvernelor PSD, primesc din septembrie mai puţini bani de la stat pentru licenţă.

Astfel, Universitatea din Bucureşti va avea din septembrie un total de 4.250 de locuri pentru anul I, cu 60 de locuri mai puţine decât anul trecut, Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazul din Bucureşti va avea 40 de locuri, cu 43 de locuri mai puţine decât anul trecut, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca va avea 4.790 de locuri, cu 29 de locuri mai puţine decât anul trecut, în timp ce Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi va avea 3.400 de locuri bugetate, cu 25 de locuri mai puţine decât anul trecut, Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) va avea 2.750 de locuri, cu 20 de locuri mai puţine decât anul trecut, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (SNSPA) - 735 de locuri, cu 15 locuri mai puţine decât anul trecut.

De asemenea, Academia Forţelor Aeriene Henri Coandă din Braşov va avea în total 159 de locuri, cu 12 de locuri mai puţine decât anul trecut, iar Universitatea de Vest din Timişoara va avea 2.105 de locuri, cu 10 locuri mai puţine decât anul trecut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri