Proiect. Elevii ar putea cere schimbarea profesorilor

Data publicării:
copii elevi scoala invatamantagerpres 10-1.1.2016

 

FOTO Agerpres

De exemplu, elevii ar urma să le ofere feedback profesorilor prin fişe anonime, completate semestrial. Tinerii liceeni ar putea chiar să ceară schimbarea unui dascăl, dacă ideea este susținută de cel puţin două treimi din totalul de elevi ai clasei.

Statutul Elevilor propune ca elevii să capete şi dreptul de a protesta, dacă sunt nemultumiţi, dar doar în afara orelor de curs.

Un alt drept reglementat în statut este cel de a participa la un curs opţional organizat de o altă clasă. Proiectul va fi în dezbatere publică până pe 4 iulie. 

DOCUMENTUL INTEGRAL AICI

Proiectul prevede că activităţile organizate în unitatea de învăţământ preuniversitar nu pot leza demnitatea sau personalitatea elevilor, iar conducerea şi personalul din unitatea de învăţământ preuniversitar au obligaţia să respecte dreptul la imagine al elevilor.

Elevii au acces gratuit la educaţie în sistemul de învăţământ de stat, au dreptul la o educaţie de calitate în şcoală, prin aplicarea corectă a planurilor-cadru de învăţământ, parcurgerea integrală a programelor şcolare şi prin utilizarea, de către cadrele didactice, a celor mai adecvate strategii didactice, scrie News.ro.

În şcoală, elevul nu poate fi supus vreunei forme de discriminare din partea conducerii şi a personalului didactic sau nedidactic al unităţii de învăţământ. De asemenea, şcoala trebuie să se asigure că niciun elev nu este supus discriminării sau hărţuirii pe criterii de  rasă, etnie, limbă, religie, sex, convingeri, dizabilităţi, naţionalitate, cetăţenie, vârstă, orientare sexuală, identitate de gen, stare civilă, cazier, tip de familie, situaţie socio-economică, probleme medicale, capacitate intelectuală sau alte criterii  cu potenţial discriminatoriu.

Toţi elevii din învăţământul preuniversitar de stat şi privat au dreptul să beneficieze de manuale şcolare gratuite şi de servicii de informare şi consiliere şcolară, profesională şi psihologică, fiindu-le asigurată cel puţin o oră de consiliere psihopedagogică pe an.

Proiectul mai prevede că elevii au dreptul să primească informaţii cu privire la planificarea materiei pe parcursul întregului semestru, să primească rezultatele evaluărilor scrise în maximum 15 zile lucrătoare, să conteste rezultatele  evaluării lucrărilor scrise şi să fie informaţi despre notele consemnate în catalog, înaintea încheierii situaţiei şcolare.

În noul Statut este stipulat şi dreptul elevilor de a oferi feedback semestrial cadrelor didactice care predau la clasă, prin fişe de feedback anonime.

De asemenea, conform noului Statut, elevii au dreptul de a învăţa într-un mediu care sprijină libertatea de expresie, de a avea cel mult şapte ore de curs pe zi, cu excepţia orelor prevăzute pentru studiul limbii materne, a istoriei şi tradiţiei minorităţilor naţionale şi a învăţământului bilingv, dreptul de a învăţa în săli adaptate particularităţilor de vârstă şi nevoilor de învăţare, cu un număr adecvat de elevi şi cadre didactice, în conformitate cu prevederile Legii Educaţiei.

Elevii au dreptul să participe, fără nicio discriminare şi doar din proprie iniţiativă, fără a fi obligaţi de cadre didactice sau de conducerea unităţii de învăţământ, la concursuri şcolare, olimpiade şi alte activităţi extraşcolare organizate de unitatea de învăţământ preuniversitar sau de către terţi, în palatele şi cluburile elevilor, în bazele sportive şi de agrement, în taberele şi în unităţile conexe inspectoratelor şcolare judeţene, în cluburile şi în asociaţiile sportive şcolare, cu respectarea prevederilor regulamentelor de funcţionare ale acestora.

De asemenea, elevii au dreptul de a primi premii şi recompense pentru rezultate deosebite la activităţile şcolare şi extraşcolare, în limita resurselor disponibile, iar elevii cu performanţe şcolare deosebite pot promova doi ani de studii într-un an şcolar.

Conducerea şcolii şi cadrele didactice nu pot confisca bunuri ale elevilor dacă acestea nu atentează la siguranţa personală sau a celorlalte persoane din unitatea de învăţământ.

Elevii au acces în şcoală, în timpul programului, fără limitări din partea conducerii precum condiţionalitatea de a avea uniformă.

Elevii care timp de cel puţin patru săptămâni nu pot participa la cursuri, din cauza unei dizabilităţi sau a unor boli cronice, au dreptul de şcolarizare la domiciliu sau în unităţi de asistenţă medical.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care se vorbesc 839 de limbi. De trei ori mai multe decât în Europa
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”