Profesorul din Paşcani care îşi jignea elevii a fost sancţionat cu diminuarea salariului pe şase luni

Data publicării:
52d3e58795f9cf0325000005

Conducerea școlii a propus desfacerea contractului de muncă, dar măsura nu a întrunit suficiente voturi din partea Consiliului de Administrație. Astfel, profesorul de sport va primi în următoarea jumătate de an un salariu diminuat cu 15%.

Totodată, nu va mai preda la clasa cu pricina, iar la final de an școlar va primi un calificativ mai slab. În 2006, profesorul a mai fost acuzat de părinții unor elevi de comportament inadecvat, iar polițiștii au deschis pe numele lui un dosar penal pentru purtare abuzivă.

Incidentul de la liceul din Pașcani s-a întâmplat în a doua săptămână a acestui an școlar, dar înregistrarea audio, făcută cel mai probabil de unul dintre elevi, a apărut pe internet abia acum, în contextul scandalului șpăgii de la Şcoala numărul 10 din Capitală.

Pe înregistrare, profesorul de sport Petrică Angheluș își acuză colega de faptul că a cerut bani de la clasa la care este el diriginte fără să-l consulte pe el sau pe părinți.

Profesorul spune: „Deci eu am vorbit cu ea şi a spus: "Eu am făcut aia, îmi dai jumate din bani de pe bănci, am vorbit cu părinţii şi faci catedră!", Asta mi-a zis mie idioata pe 15, pe 16 şi pe 17”.

El poartă și un dialog cu elevii.

„Cu cine plec eu la drum? Îi mulge aia de o săptămână, le sparge timpanele și capul cu bani și nu vine un prost la mine să-mi spună, boule, de ce ne cere aia bani de 10 zile?”, le-a spus cadrul didactic copiilor.

„Și vă spun în față. Nu vă jignesc, v-am spus pe nume. La faza asta ați fost niște proști. Deci în trei întâlniri în clase în care am stat o oră, o oră şi ceva cu voi, nu s-a găsit un prost să deschidă gura”, a adăugat acesta.

Nici colega de cancelarie nu scapă de gura profesorului: „Ea e nebună, ea e nebună că e nebună, sănătoasă nu este. Dar dacă ea este nebună, voi sunteți niște proști, ăsta-i adevărul”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri