Trei milioane de copii încep astăzi școala, în condiții speciale, în plină pandemie de COVID. Dintre aceștia, 100 de mii nu-și vor putea ocupa locul în bancă, ci vor face școală de acasă, online. Asta la nivel teoretic, pentru că în practică nu toți au tablete și acces la internet, deși autorităţile s-au lăudat toată vara că aceste aspecte vor fi rezolvate până la primul clopoțel.
Sunt noi probleme care se adaugă celor deja bine știute la începutul fiecărui an școlar: lipsa manualelor, lipsa toaletelor, lipsa avizelor ISU de funcționare.
Elevii care vor avea șansa de a merge la școală o vor face alternativ, cei mai mulţi dintre ei, sau în integralitate, în cazul şcolilor din zonele verzi.
Teamă de noul coronavirus le este deopotrivă părinţilor, cât și profesorilor. Aproape 150 de dascăli s-au pensionat în regim de urgenţă cu câteva zile înainte de începutul anului şcolar. Alți aproape 300 sunt deja infectați cu noul coronavirus, sunt plasați în carantină și circa 100 sunt internați în spital.
În București, mai multe școli care erau inițial în scenariul galben au cerut să treacă în scenariul roșu din cauza lucrărilor de reabilitare care nu sunt gata. În total, sunt 29 de școli care vor rămâne închise. Restul de 607 vor funcționa în scenariul galben, cu învățământ hibrid.
În 12.423 de şcoli, elevii pot merge fizic la cursuri, în timp ce în 4.915 va fi adoptat scenariul hibrid de învăţare. La nivel național, în 262 de şcoli elevii vor învăţa exclusiv online.
Nici nu a început încă școala oficial și o primă problemă a apărut la liceul militar din Alba Iulia, acolo unde au fost testați toți elevii care vor avea regim de cazarmă, iar trei dintre ei au fost confirmați cu noul coronavirus. Școala este în scenariul verde, dar după acest incident este așteptată luni o decizie despre ce se va întâmpla mai departe.
Toți specialiștii au avertizat că este de așteptat o creștere a cazurilor de coronavirus în următoarea perioadă ca urmare a începerii școlilor. Sunt apeluri peste apeluri la responsabilitate și respectarea regulilor, dar și la păstrarea acestei conduite și acasă, după întoarcerea de la școală. Experții subliniază că virusul s-a manifestat mai blând în cazul copiilor, dar încă se știu destul de puține lucruri și evoluțiile sunt destul de imprevizibile. Data-cheie a acestui important pas în contextul pandemiei ar fi în jur de 1 octombrie.
STRUCTURA ANULUI ŞCOLAR 2020-2021
Semestrul I - 17 săptămâni de cursuri (14 septembrie - 29 ianuarie 2021)
Semestrul al II-lea - 17 săptămâni de cursuri (8 februarie -18 iunie 2021)
Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 4 iunie 2021.
Citiți și: Calendar Bacalaureat 2021. Probele scrise vor începe pe 28 iunie
Pentru clasele a VIII-a, anul şcolar are 33 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 11 iunie 2021, în timp ce pentru clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.
Programul naţional ‚‚Şcoala Altfel’’ se va desfăşura, la alegere, în perioada 5 octombrie 2020 - 4 iunie 2021, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare este decisă de unitatea de învăţământ.
VACANȚELE ELEVILOR
Vacanţă intrasemestrială (învăţământ preşcolar şi primar): 26 octombrie - 1 noiembrie 2020
Vacanţa de iarnă: 23 decembrie 2020 - 10 ianuarie 2021
Vacanţa intersemestrială: 30 ianuarie - 7 februarie 2021)
Vacanţa de primăvară
- Paştele Catolic (2 - 11 aprilie)
- Paştele Ortodox (30 aprilie - 9 mai)
Vacanţa de vară: 18 iunie 2021 - data din septembrie 2021 la care vor începe cursurile anului şcolar 2021-2022.
Editare web: Luana Păvălucă