Patru asociații de elevi îi cer demisia ministrului Educației

Data publicării:
audiere-MONICA-ANISIE-inquam-ganea (2)
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Patru asociații de elevi din România îi cer demisia ministrului Educației, Monica Anisie, după ce proiectul de OUG publicat pe site-ul ministerului „aruncă în haos și plafonează din nou naveta în mediul rural”, potrivit Asociației Elevilor din Constanța (AEC), potrivit Mediafax.

AEC a transmis, sâmbătă, un comunicat de presă, potrivit căruia asociațiile elevilor din Constanța, București, Vâlcea și Maramureș sunt nemulțumite de OUG propusă de Ministerul Educației care, în perspectiva lor, nu rezolvă problema decontării transportului elevilor.

„Proiectul propus de Ministerul Educației și Cercetării urmărește să modifice art. 84, alin. (3) din Legea educației naționale în sensul introducerii unor „cuantumuri maxime” pentru sumele ce pot fi decontate elevilor, urmând ca Guvernul să stabilească aceste sume printr-o hotărâre de Guvern în termen de 30 de zile. Concret, elevilor nu li se vor putea deconta cheltuielile de transport integral, ci în baza unui plafon stabilit de Guvern, la fel ca între 2013 și 2016, când a fost adoptată OG nr. 29/2013, iar din 400 de lei, suma aproximativă pentru un abonament pe o distanță de 50 km, elevilor li se decontau doar 120 de lei”, se arată în comunicatul transmis de AEC.

Reprezentanții elevilor susțin că ministrul Educației ia decizii contradictorii

Reprezentanții elevilor mai susțin că ministrul Educației ia decizii contradictorii cu obiectivele ministerului pe care îl conduce și „împotriva elevilor”.

„Dorim să atragem atenția că în acest moment ministrul educației, Monica Anisie, dorește să ia măsuri chiar aflate în contradicție cu obiectivele pe scurt ale MEC, din anexa 3 la bugetul ministerului, care prevedea că unul dintre obiective este „inițierea unor eforturi guvernamentale pentru deblocarea decontului navetei elevilor și cadrelor didactice și pentru finanțarea transportului școlar intrajudețean”. Astfel, deși reprezentanții Guvernului se laudă săptămânal că susțin educația și vor să ajute elevii, de fapt, din nevoia de a cheltui cât mai puțini bani, iau măsuri contra elevilor. Cea propusă prin acest proiect este una dintre ele. În loc ca MEC să pună în aplicare în mod corect Decizia CCR, autoritatea o interpretează în mod eronat pentru a nu aloca bani în vederea decontării integrale a navetei”, au mai transmis reprezentanții AEC.

Față de cele spuse, reprezentanții celor patru asociații de elevi cer demiterea ministrului Educației, Monica Anisie, și retragerea de urgență a proiectului Ordonanței de Urgență a Guvernului privind decontarea transportului elevilor.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...