Mioara Acatrinei este unul dintre sutele de învăţători din Iaşi care trebuie să găsească soluţii. Are 30 de ani de învăţământ, dar este prima dată când când nu sunt manuale pentru clasele mici.
„Eu încerc să mă descurc prin forţe proprii, dar şi cu ajutorul părinţilor care, iată, sunt nevoiţi acum să ne ajute financiar prin cumpărarea unor materiale auxiliare pentru că altfel nu ne putem descurca”, spune Mioara Acatrinei.
Profesorii nu pot folosi vechile manuale pentru că programa s-a schimbat de anul acesta şi nu ar face decât să încurce copii.
„Totul este integrat. Matematica se studiază împreună cu ştiinţele naturii, iar manualul de matematică vechi nu se mai potriveşte. Nimic din ceea prevede programa acum nu corelează deloc cu programa nouă”, spune învățătoarea.
La Galaţi, cei mai mulţi profesori îşi fac singuri fişele, urmărind noua programă. Pentru că şcolile nu decontează multiplicarea lor, părinţii s-au oferit să ajute.
„Aici am selectat exerciţii pentru scrierea cuvintelor care se scriu cu M înainte de B sau P. Eu am selectat, am lipit apoi pe un alt suport de hârtie, apoi am tras la xerox, aici este scrisul meu şi numerotarea exerciţiilor este făcută de mână”, explică o învățătoare.
„Noi, părinţii ne-am mobilizat şi am cumpărat tot ce era necesar pentru copii. Noi între noi, nu ne-a cerut nimeni bani”, spune mama unui elev.
La Cluj-Napoca, mulţi părinţi şi-au cumparăt singuri manualele alternative.
„Sunt şi caiete şi manuale suplimentare. Costă în jur de 70 de lei”, spune un părinte.
Până când Ministerul Educaţiei va rezolva problema, profesorii şi părinţii se vor descurca cum pot.