Emoţiile s-au terminat pentru o parte dintre elevii care au dat admiterea la liceu şi pentru părinţii lor. Peste 145.000 de elevi au fost repartizaţi computerizat în prima etapă. 504 dintre aceștia nu au putut fi repartizaţi pentru că nu au completat suficiente opţiuni pe fişa de înscriere.
99,65% dintre copii au intrat la un liceu pe baza opţiunilor exprimate, a anunţat Ministerul Educaţiei.
În top zece licee din țară cu cele mai mari medii de admitere, pe primele două locuri se află licee din București.
La Colegiul Naţional Sfântul Sava ultima medie de admitere a fost de 9,77, iar la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr 9,74.
Pe locul trei se află Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa, cu ultima medie 9,72.
Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti din Craiova este pe locul patru în topul liceelor, cu ultima medie de admitere de 9,69, iar pe locul cinci se află din nou un liceu din Capitală, Colegiul Naţional Tudor Vianu.