Motivele pentru care olimpiadele de matematică se organizează separat, pentru băieți și fete

Data publicării:
olimpiada ok

Fetele sunt mai bune la ştiinţele umane, iar băieţii la cele exacte. Este un stereotip care a făcut ca de cinci ani să existe o olimpiadă europeană de matematică numai pentru fete, în condiţiile în care la olimpiadele internaţionale se înscriu atât băieţi cât şi fete. Anul acesta, România a fost gazda evenimentului la care au participat tinere din 39 de ţări.

ANA MARIA RADU - medalie de bronz EGMO: În lotul de matematică predomină băieţii, iar mine în clasă de exemplu, singura fată care merge la pregătire pentru olimpiadă sunt eu.

LENCA CUTURELA - medalie de argint EGMO: Mereu au fost mai puţine fete la matematică, cam unul din cinci şi atunci ne dă şi nouă o şansă să facem performanţa la matematică.

RADU GOLOGAN - coordonatorul lotului olimpic de matematică: Am considerat că deşi s-ar putea să fim atacaţi într-un fel că ar fi un gen de SEXISM, am considerat, studiind foarte bine care este psihologia participarilor la olimpiadă, că este bine pentru fete să aibă o competiţie separată care sa le încurajeze să concureze, pentru că fetele sunt mai puţin doritoare de câştig competiţional prin firea lor. Şi atunci, am zis să le dăm o posibilitate în plus.

Ciprian Bonciocat a câştigat medalia de aur la Balcaniada de matematică care s-a desfăşurat săptămâna aceasta, în Albania, la Tirana. Nu se simte discriminat de faptul că fetele au o olimpiadă numai a lor.

CIPRIAN BONCIOCAT - medalie de aur la Balcaniadă: De exemplu, dacă se formează un lot din băieţi, fetele vor fi timorate, dar dacă li se dă şi lor şansa, fetele pot ajunge cum a ajuns Simona anul trecut.

CĂTĂLIN GHEORGHE - prodecanul Facultăţii de Matematică: Anul trecut, la Olimpiada Internaţioanlă, cel mai bun rezultat obţinut de o fată în lume a fost cel al Simonei Diaconu care a obţinut medalia de aur.

Iniţiativa unei olimpiade pentru fete i-a aparţinut unui profesor din Marea Britanie, care a încercat să copieze astfel modelul asiaitic. În 2002, în China, s-a organizat pentru prima oară în lume o competiţie de matematică destinată doar fetelor. Rezultatul a fost pe masură: tot mai multe tinere s-au orientat către această materie.

RADU GOLOGAN - coordonatorul lotului olimpic de matematică: În lumea întreagă există organizaţii şi universităţi care fac eforturi să aducă femeile în lumea matematicii, pentru a aduce cercetatori şi dascăli, pentru că este un ştiut foarte adevarat că femeile când ajung să îmbrăţişeze o astfel de meserie pot deveni mai pătrunzătoare şi mai adânci în gândire şi mai serioase decat bărbaţii.

ANA MARIA RADU medalie de bronz EGMO: Mie mi se pare că la noi în țară de când a apărut olimpiada de fete au început din ce în ce mai multe fete să aibă un înțeles mai mare pentru olimpiada de mate.

Profesorul Radu Gologan pregătește lotul olimpic de matematică de mai bine de zece ani. Spune că la facultatea de profil nu există o diferenţă numerică semnificativă între băieţi şi fete, şi că, la examene, cele mai multe note de 10 le primesc tinerele liceence.

Mai mult, nu există niciun studiu care să demonstreze clar că băieţii ar rezolva mai bine o problemă decât fetele. Cu toate acestea, în lotul României de matematică, majoritari sunt băieţii. Explicaţia?

RADU GOLOGAN - coordonatorul lotului olimpic de matematică: Există un moment critic în care o parte dintre fete, chiar dacă sunt dotate întelectual să facă matematică, pierd ritmul din cauza faptului că băieţii au o vârstă - de obicei prin clasa a IV-a, a V-a, în care devin foarte repeziţi, vor să răspundă repede şi atunci fetele au impresia că nu mai înţeleg şi rămân în urmă. Şi atunci, dacă nu au un dascal care să le implice şi pe ele ajung chiar să urasca matematica.

IOANA TEODORESCU - Medalie de argint EGMO: Poate că fetele sunt puţin descurajate când se gândesc că sunt mai multi băieți şi se gândesc că ăsta e un domeniu al băieților şi că noi nu avem ce căuta acolo, dar nu ar trebui să fie aşa.

Olimpiada europeană de matematică pentru fete s-a organizat în luna aprilie, în Buşteni, şi au participat 143 de tinere. România a fost reprezentată de patru eleve care au câştigat împreună opt medalii: cinci de argint şi trei de bronz.

CLARA DIMA - medalie de argint EGMO: La olimpiadă am obţinut medalia de argint. Mi-a plăcut foarte mult atmosfera de olimpiadă, mi-a plăcut că am putut să discut cu fete care au aceaşi pasiune ca mine.

DOINA CHIROIU - medalie de argint EGMO: Pe mine personal m-a încurajat şi m-a făcut să îmi dau seama de ce sunt în stare şi este o ocazie foarte frumoasă să cunoască mai multe persoane şi să intre adânc în lumea acesata a matematicii.

Profesorii spun că după ce termină facultatea, băieţii se îndreaptă spre domenii bănoase, şi, de cele mai ulte ori, fetele sunt cele care se dedică ştiinţelor exacte sau devin dascăli. În 2014 de exemplu, medalia Fields, echivalentul premiului Nobelul în matematică, a fost obţinut pentru prima dată de o femeie, Maryam Mirzakhani, din Iran.

RADU GOLOGAN - coordonatorul lotului olimpic de matematică: Numărul de fete care se îndreaptă spre meserii care cu mulţi ani înainte erau considerate apanajul bărbaţilor, veniţi la facultatea de calculatoare, uitaţi-vă în sală şi veţi vedea că jumătate din elevi sunt fete. Şi au performante foarte mari după aceea: lucrează în companii mari, sunt programatori foarte buni.

An de an, băieţi sau fete, elevii noștri aduc României medalii la olimpiadele internaţionale şi recunoștinţă la nivel mondial. Săptămâna aceasta, lotul ţării noastre a ieşit pe locul doi la Balcaniada de matematică, la doar un punct de echipa câştigătoare. Din echipa României a făcut parte şi o fată.

RADU GOLOGAN - coordonatorul lotului olimpic de matematică: Eu cred că, şi am văzut în familie şi văd peste tot în lume, cred că dacă măcar 30% din lume ar fi condusă de femei educate, lucrurile ar sta mult mai bine. Cel puţin în societatea românească.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...