Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunță că până în acest moment 80.000 de cadre didactice s-au înscris pentru vaccinarea împotriva COVID-19, iar 6.000 și-au făcut deja prima doză. Părinții și elevii vor afla marțea viitoare dacă școlile se vor redeschide începând cu data de 8 februarie, după vacanță, a mai adăugat ministrul în cadrul emisiunii „Omul potrivit” de la Digi FM.
Totodată, Sorin Cîmpeanu a prezentat și cele trei scenarii în funcție de care elevii vor merge fizic la cursuri sau vor reveni la școala online.
„Ne dorim ca școala să înceapă, conform celor anunțate, în 3 scenarii: scenariul verde (rata de infectare să fie sub 1 la mia de locuitori -toate școlile deschise), scenariul galben (între 1 și 3 la mia de locuitori rată de infectare - grădinițe, învățământ primar plus clasele VI-VIII și XII-XIII, de asemenea cu prezență fizică), și scenariul roșu (cu rata de infectare peste 3 la mie, dar nu mai mult de șase la mie, pentru că știm bine că la peste șase la mie intră în carantină întreaga localitate - vor merge fizic toți copiii de grădiniță și elevii din învățământul primar). Universitățile, beneficiind de autonomie universitară, vor lua propriile decizii”, a declarat ministrul.
De asemenea, ministrul Educației spune că tot mai mulți profesori iau decizia de a se imuniza, după ce, la începutul lunii, un sondaj arăta că aproape jumătate dintre dascăli refuză să se imunizeze sau ezită să ia o decizie.
„În etapa a doua, procentul celor cu disponibilitate de vaccinare a crescut semnificativ. Până acum, nu a început un proces dedicat sectorial pentru personalul din învățământ, dar conform discuțiilor cu coordonatorul campaniei de vaccinare, înainte de 8 februarie se va începe și un proces cu <<prioritate sistemică>> pentru personalul din învățământ”, a mai adăugat Sorin Cîmpeanu.
Editor : I.C