Toţi membrii Consiliului Naţional al Cercetării Ştiintifice sunt nemulţumiţi că de trei luni cercetătorii din anumite programe nu au fost plătiţi şi nu s-a aprobat finanţarea niciunui proiect nou, iar de la Ministerul Educaţiei nu au primit nicio explicaţie.
„În istoria culturii noastre o singură persoană a reuşit să înmulţească peşti şi pâine în număr mic. Noi nu putem face acest lucru”, a afirmat Alexander Baumgarten, Vicepreşedinte Universitatea Babeş Bolyai, Cluj Napoca.
Consiliul asistă ministerul în evaluarea proiectelor de cercetare, dar şi în finanţarea şi stabilirea standardelor pentru aceste proiecte. Membrii Consiliului susțin că bugetul alocat anul acesta programelor de cercetare a suferit reduceri dramatice faţă de anii precedenţi, iar acest lucru nu poate rămâne fără consecințe.
„Tăierea fondurilor afectează dramatic calitatea cercetării științifice”, a avertizat Radu Marinescu, profesor universitar.
„Sunt oameni care așteptau aceste finanțări și au renunțat la pozițiile lor din străinătate. Este o nouă invitație de a pleca din țară”, a spus Mihai Ionac, medic chirurg.
Într-un comunicat de presă, Ministerul Educației anunță că va numi alți membrii în Consiliu Național de Cercetare Științifică după ce va primi propunerile din partea universităților. În privința bugetului pentru cercetare, oficialii din minister nu dau un răspuns clar și spun că cei din Consiliu au dorit finațarea cu prioritate a unor programe de cercetare în defavoarea altora.