Ministerul Educaţiei: Este nevoie de o sesizare scrisă în cazul Kovesi
Data actualizării: Data publicării:
Ministerul Educaţiei nu a primit nicio sesizare privind suspiciunea de plagiat în teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi. Cu alte cuvinte, nu poate cere Consiliului de Atestare a Diplomelor nicio verificare. Deputatul Sebastian Ghiţă a depus ieri un surprinzător autodenunţ la Parchet prin care pretinde că a măsluit raportul din care trebuia să rezulte că Laura Codruţa Kovesi n-a plagiat.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Mirabela Amarandei, a declarat că, în situația în care există suspiciuni cu privire la teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, șefa DNA, pot fi depuse sesizări la CNATDCU de către orice persoană fizică sau juridică, așa cum prevede regulamentul de organizare și funcționare al consiliului, scrie Agerpres.
„Aceasta va intra în același regim de analiză ca toate celelalte sesizări primite până acum. Au existat decizii ale experților CNATDCU care au contrazis deciziile CNE ori ale consiliilor de etică de la nivelul universităților. Când vorbesc de CNE, mă refer la Consiliul Național de Etică din 2012 și fac aici referire la cazul Ponta. Se discută în spațiul public acum despre suspiciuni, așteptăm și sesizări conforme”, a explicat Mirabela Amarandei.
Aceasta a precizat că orice sesizare trebuie însoțită de argumente și dovezi bibliografice. „Până atunci, sunt discuții și suspiciuni care planează în spațiul public, dar care nu sunt tranșate de către cei care aduc în discuții aceste suspiciuni”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei.