Ministerul Educației a decis când începe școala. Structura anului școlar 2019-2020

Data actualizării: Data publicării:
170911_scoala_elevi_AN_SCOLAR_19_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cursurile noului an şcolar 2019 - 2020 vor începe în data de 9 septembrie, așa cum era prevăzut, a decis joi ministrul interimar al Educaţiei, Daniel Breaz.

Premierul Viorica Dăncilă îi ceruse, la sfârșitul lunii iulie, ministrului Educației de atunci, Ecaterina Andronescu, să analizeze posibilitatea începerii anului școlar în data de 16 septembrie. Inițial, ministrul Educației stabilise, prin ordin guvernamental, începerea școlii la data de 9 septembrie.

„În urma solicitării prim-ministrului Viorica Dăncilă, adresată ministrului Educaţiei Naţionale, de a stabili data începerii noului an şcolar prin consultarea tuturor părţilor implicate, ministrul interimar al Educaţiei, Valer-Daniel Breaz, a decis ca prima zi de cursuri din anul şcolar 2019 - 2020 să fie luni, 9 septembrie. Decizia a fost luată ca urmare a discuţiilor purtate între reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale şi partenerii săi de dialog social”, se arată într-un comunicat al MEN, transmis AGERPRES.

Semestrul I va începe la 9 septembrie şi se va încheia în 20 decembrie 2019, iar semestrul al II-lea va începe în data de 13 ianuarie şi se va încheia la 12 iunie 2020, cursurile fiind dispuse pe durata a 35 de săptămâni.

Practic, dispare vacanța intersemestrială de o săptămână, care era dată, în anii trecuți, la începutul lunii februarie, pentru că semestrul I se încheie acum odată cu vacanța de iarnă.

Citiți și: Federația elevilor, reacție la amânarea începutului de an școlar: Idee absurdă, dezinteres total față de noi

Când sunt vacanțele elevilor în anul școlar 2019-2020

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel:

* vacanţa de iarnă: 21 decembrie 2019 - 12 ianuarie 2020;

* vacanţa de primăvară: 4 aprilie - 21 aprilie 2020;

* vacanţa de vară: 13 iunie - data din septembrie 2020 la care vor începe cursurile anului şcolar 2020 - 2021.

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 26 octombrie - 3 noiembrie 2019.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar se încheie în data de 29 mai 2020, iar pentru clasa a VIII-a - în data de 5 iunie 2020.

Pentru clasele din învăţământul liceal - filiera tehnologică, cu excepţia claselor mai sus-menţionate, şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Telefonul te urmărește în secret: cele 3 setări ascunse pe care trebuie să le dezactivezi de urgență pentru...
Digi FM
Acuzații șocante la adresa lui Donald Trump! Fosta Miss Elveția, românca Beatrice Keul, rupe tăcerea
Pro FM
Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu...
Film Now
Zendaya, noi declarații despre scenele intime din „Challengers”: „Este mult mai mult decât pare”
Adevarul
Bashar al-Assad, primele declarații după fuga la Moscova: „Siria este în mâinile teroriştilor”
Newsweek
DOCUMENT Poștașii aduc un bonus mare la pensie săptămâna aceasta. Care pensionari îl primesc?
Digi FM
Laurențiu Cazan, obișnuit cu viața în Olanda, compară “Țara lalelelor” cu România: “Acolo, dacă te...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Kate Winslet, apariție rară alături de fiul ei cel mare. Joe are 20 de ani și este copia fidelă a părinților...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic