Ligia Deca: Există toate premisele pentru a putea recupera până la sfârșitul anului şcolar orele pierdute din cauza grevei

Data publicării:
Ligia Deca, ministrul Educației, participă la ședința de Guvern, la Palatul Victoria din București, miercuri 16 noiembrie 2022.
Ligia Deca, ministrul Educației. Foto: George Călin/Inquam Photos

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat joi că există „toate premisele şi toată disponibilitatea” pentru ca orele pierdute din cauza grevei să poată fi recuperate până la sfârşitul anului şcolar. Ea spune că, la nivelul școlilor, „toată lumea îşi doreşte să se reia activitatea”, pentru a putea fi încheiată situaţia şcolară a elevilor, să poată susţină examenele naţionale.

„Pe lângă măsurile concrete luate deja prin intermediul celor două ordonanţe de urgenţă din ultimele săptămâni, precum şi prin declaraţia cu anexă, Memorandumul de astăzi, noi am continuat discuţiile pe contractul colectiv de muncă şi, aşa cum s-a văzut şi în comunicatul federaţiilor sindicale, sunt o serie de măsuri menite să sprijine pe viitor întreg personalul din învăţământ. De asemenea, noi, încă de la începutul săptămânii, am organizat întâlniri împreună cu inspectorii şcolari de la nivel judeţean, care la rândul lor, organizează întâlniri cu directorii şcolilor pentru a organiza un program de recuperare în aşa fel încât cadrele didactice şi personalul care revin în unităţile de învăţământ să aibă posibilitatea să recupereze aceste zile în care nu au lucrat pentru că au fost în mişcarea aceasta de protest. Există toate premisele şi toată disponibilitatea pentru a putea recupera până la finele anului şcolar şi noi avem toată disponibilitatea în a găsi cele mai bune soluţii. Oricum, la nivelul unităţilor de învăţământ toată lumea îşi doreşte să se reia activitatea pentru a se putea încheia situaţia şcolară şi a putea să susţinem examenele naţionale”, a declarat Ligia Deca joi, la începutul ședinței de guvern.

Ministrul Educației a mai precizat că a modificat regulamentul de organizare internă în sistemul de învăţământ pentru ca situaţia şcolară a elevilor să poată fi încheiată cu mai puţine note.

„Mai mult decât atât, am uşurat acest proces de închidere a situaţiilor şcolare şi anume am modificat regulamentul de organizare internă şi de funcţionare în sistemul de învăţământ în aşa fel încât să se poată închide situaţia şcolară de către cadrele didactice, subliniez, cu mai puţine note. Deci, să nu mergem pe numărul de note care ar fi fost necesar dacă am fi avut un an fără întreruperi, ci să putem să facilităm încheierea situaţiilor şcolare în interesul elevilor”, a mai spus Ligia Deca.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a făcut înconjurul lumii singur cu barca: „Prima dată, ne-au prins la bulgari și ne-au băgat la...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”