Sunt tineri, au minţi sclipitoare şi lumea la picioare. Peste 10.000 de tineri români studiază la universităţi din Marea Britanie şi numărul lor creşte în fiecare an. Li se vor alătură 11 absolvenţi dintr-o singură clasă a Colegiului „Moise Nicoră” din Arad. Au fost deja acceptaţi la şcoli celebre din Regat şi au colegi care vor merge la studii în alte ţări europene.
Unsprezece elevi din clasa a XII-a A de la Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad pleacă, în toamnă, la facultate în Anglia.
Alți doi au fost admiși la universități din Franța și Austria. Oricare ar fi pasiunea şi talentul fiecăruia, motivuil plecării e cam acelaşi. La toţi! Unii s-ar întoarce după studii. Alţii, nici vorbă.
„Am ales Anglia datorită dotărilor pe care le au ei. Ei investesc foarte mult în dotări și analiză. Tot ce înseamnă research la ei este foarte bine pus la punct, ceea ce în România nu este”, spune un elev.
Olimpică națională timp de 7 ani la rând, Andreea Szocs, a curtată de universități mari din lume. Numai în Marea Britanie, cinci instituţii s-au bătut să o aibă studentă.
Andreea Szocs, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Moise Nicoară” Arad: M-am decis să mă duc la Universitatea din Cambridge. Mi-ar plăcea să mă întorc dacă ar exista...un centru de cercetare mare în România. Probabil...nu mă voi întoarce.
Nela Bratu diriginta clasei a XII-a A: „Întotdeauna le-am dorit elevilor mei să se realizeze, să dovedească fie aici, fie oriunde își doresc ei, să demonstreze exact măsura capacităților intelectuale”.
25 de elevi ai Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad studiază deja În universităţi din străinătate. De altfel, peste 10.000 de români sunt studenţi bursieri în Marea Britanie, unde un an univeristar costă aproximativ 9.000 de lire.