Klaus Iohannis: Situația este bună. Cu cât mai bine respectăm restricțiile, cu atât mai bine școala se va desfășura fizic

Data actualizării: Data publicării:
elevi in banci intr-o sala de clasa cu pupitre distantate si profesorul la catedra
Elevii au revenit la școală din 8 februarie. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Klaus Iohannis a anunțat joi, într-o declarație la Palatul Cotroceni, că situația este bună după redeschiderea școlii, cu peste două milioane de copii care s-au reîntors să învețe în școli. Președintele a precizat însă că sunt și aproximativ 6.000 de școli unde educația se face în scenariul galben.

Șeful statului a purtat o discuție cu Sorin Cîmpeanu și alți reprezentanți ai Ministerului Educației cu privire la redeschiderea școlilor și investițiile din învățământ prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență.

„Ne-am uitat la școlile din România care s-au redeschis fizic pentru copii în semestrul II și pot să vă spun că situația este bună. Sunt peste 10.000 de școli care funcționează fizic, cu elevii prezenți în școală. Sunt aproximativ 6.000 de unități de învățământ – peste 6.000 de unități – care funcționează în scenariul galben, asta însemnând că o parte semnificativă din copii merg fizic la școală, dar unii rămân în sistemul on-line. Summa summarum, peste 2 milioane de elevi au reînceput fizic școala de luni, 8 februarie. Asta reprezintă pentru 70% din totalul elevilor din România. Ceilalți, care au rămas în on-line, își continuă studiile în această formă. Cu toții, sigur, ne dorim ca localitățile care sunt în scenariul galbene sau în scenariul roșu, sau unele chiar carantinate să aibă o evoluție pozitivă și să iasă din aceste scenarii, trecând în scenariul verde”, a declarat Klaus Iohannis.

Președintele a adăugat că „trebuie să fim realiști, pandemia nu s-a terminat”.

„Chiar dacă, din fericire, s-au adoptat măsuri restrictive care au permis să se reducă succesiv numărul de bolnavi, să se reducă numărul de noi infectări, nu putem, din păcate, să spunem că am scăpat de pandemie. În continuare, este extrem de important să respectăm restricțiile impuse, să fim responsabili și acum chiar avem un motiv foarte serios în plus. Sunt copiii din România, cărora trebuie să le oferim școală, școală în format fizic. Cu cât mai bine respectăm restricțiile, cu atât mai puține cazuri de noi îmbolnăviri vom avea și cu atât mai bine se va desfășura și școala în format fizic”, a subliniat șeful statului.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei