Klaus Iohannis, către studenți: Să rămâneți la fel de motivați și implicați în transformările necesare educației

Data publicării:
11221971 857872520966667 5662221222095745503 o

„Studenţii români au participat direct la Revoluţia din decembrie 1989, mulţi dintre ei devenind eroi sau martiri. Suflul mişcării studenţeşti autentice şi libere a reînviat în acele momente de criză profundă. În diferite forme de organizare, studenţii români au participat activ la tranziţia către o societate democratică, păstrând vie flacăra speranţei într-o societate mai bună, atât la nivelul întregii ţări, cât şi în fiecare centru universitar sau în fiecare universitate din România”, se arată în mesajul transmis de Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

„În curând vom celebra 100 de ani de unitate şi modernitate a statului român. De asemenea, în 2019 România îşi va asuma pentru prima dată Preşedinţia Consiliului European. Aceste două momente arată că destinul României moderne este direct, indisolubil legat de misiunea şi apartenenţa sa europeană. Faptul că această federaţie este membru cu drepturi depline în Organizaţia Europeană a Studenţilor constituie recunoaşterea independenţei, legitimităţii şi a reprezentativităţii ANOSR, păstrate de-a lungul întregii sale existenţe, precum şi o oportunitate de fructificare a potenţialului său în pregătirea evenimentelor din anul 2019”, se subliniază în comunicat.

„De asemenea, prin colaborarea continuă cu autorităţile publice din sfera educaţiei, precum şi cu ceilalţi actori din sistem, aţi demonstrat viziune, maturitate şi forţă de schimbare. Aceste calităţi sunt esenţiale în construirea unui sistem de învăţământ superior de calitate, care să faciliteze atingerea potenţialului maxim al fiecărui cetăţean român şi mai ales al tinerilor, indiferent de mediul de provenienţă sau de caracteristicile personale. În acest mod, precum şi prin capacitatea de a face auzită vocea studenţilor români, contribuiți activ la dezvoltarea societății românești, prin creşterea calităţii şi relevanţei educaţiei. Îmi doresc să rămâneți în continuare la fel de motivaţi şi implicaţi în transformările necesare, pentru ca educaţia să reprezinte în mod real un pilon solid al României puternice. Vă asigur de sprijinul meu în demersurile pentru prioritizarea acestui sector, prea des invocat şi prea puţin sprijinit pentru importanţa sa imediată şi pe termen lung”, se mai arată în mesajul președintelui către studenți.

Președintele Klaus Iohannis încheie mesajul cu urări de „mulți ani de critică constructivă, implicare activă şi reprezentare a intereselor studenţilor români de toate vârstele.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegerile în România, când țara era „roșie sângerie”: metodele prin care șefii statului erau numiți, nu aleși...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”