Ion Caramitru: Sistemul doctoratelor în artă, una dintre cele mai mari prostii

Data publicării:
ion caramitru tnb.ro crop 1

 Foto: TNB

„Este ca și cum i-ai cere lui Usain Bolt să aibă și un doctorat în suta de metri. Dacă Pavarotti ar fi fost invitat să predea canto la București, el n-ar fi putut fi admis pentru că nu avea studii. Dar Pavarotti era cel mai mare tenor al lumii. Avea o privighetoare în gât și obligația lui profesorală ar fi fost să explice studenților cum să respire ca să poată să-l ia ușor pe Do diez de sus, cum spun tenorii. Fănică Luca, marele nostru naist, avea patru clase primare, dar el i-a învățat naiul pe Zamfir și pe marii naiști ai României. Harul, talentul, geniul nu au nevoie de doctorate în artă. Și astfel s-au pierdut marii maeștri ai școlii de artă pentru că ei nu au acceptat această jignire, cum am putea să-i zicem. Iar dacă tot umblăm acum la doctoratele astea plagiate, dacă s-ar scutura doctoratele din domeniul nostru, am avea mari surprize”, a spus actorul.

De asemenea, Ion Caramitru a explicat că numărul mare al școlilor de teatru din țară a dus la „descalificarea masivă a calității”. Actorul a subliniat că „opera marelui artist” este doctoratul lui.  

„Pe parte artistică, însă, acest număr imens de școli de teatru care există în țară a dus și la descalificarea masivă a calității, iar sistemul doctoratelor în artă este una dintre cele mai mari prostii care s-au făcut în țara asta. Nu există doctorate în artă, este o prostie. Nu există nici în lumea bună — și vă dau câteva exemple: Liviu Ciulei, Andrei Șerban, Radu Penciulescu — Andrei mai este în continuare, ceilalți doi nu — au fost și sunt profesori universitari plini la mari universități din lume din America, Suedia, Germania. Opera marelui artist este doctoratul lui, ei au fost angajați pentru notorietatea actului artistic pe care l-au produs deja și lumea se bate pe asemenea oameni”, a precizat Ion Caramitru. 

http://www.agerpres.ro/cultura/2016/08/02/interviu-caramitru-nu-poate-un-ministru-al-culturii-tehnocrat-sa-faca-politica-culturala-nationala-fara-sprijin-politic-10-07-03

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...