Învățământul obligatoriu de 15 clase a fost votat de Camera Deputaților. De când s-ar aplica legea

Data publicării:
elevi la scoala invatamant
FOTO: Shutterstock

Învăţământul ar putea să aibă 15 clase obligatorii până în 2023. Un proiect de lege comun al PSD şi UDMR a fost votat de deputaţi. Dacă şi senatorii vor vota legea, atunci grupa mijlocie şi cea mare de la grădiniţă vor deveni şi ele obligatorii.

elevi la scoala invatamant
FOTO: Shutterstock

S-au înregistrat 178 de voturi „pentru”, 25 de voturi „împotrivă” şi 55 de abţineri.

„Situaţia actuală reprezintă intrarea în sistemul educaţional de tip preşcolar de la 3 ani, cu grupă mică, grupă mijlocie, grupă mare. Nu există însă obligativitate, deşi la toate judeţele, la toate nivelele, sistemul educaţional face eforturi pentru a asigura şcolarizarea preşcolarilor. Pe de altă parte, ideea de obligativitate înseamnă o şansă la educaţie de calitate şi pentru mediile defavorizate, pentru învăţământul rural, pentru mediile de periferie urbană - acolo unde copiii poate nu au posibilitatea de a beneficia nici de supraveghere, nici de un sprijin educaţional. Prin această iniţiativă, care va merge la Senat, ne propunem ca grupa mijlocie şi grupa mare să devină treptat parte a învăţământului obligatoriu. În felul acesta, de la cei 13 ani de acum - 12 clase şi una pregătitoare - se adaugă încă doi ani, dar în etape. Evident că efortul bugetar este semnificativ, dar credem că nimic nu este prea scump pentru educaţia copiilor. Şi, într-o primă etapă, grupa mare va deveni obligatorie începând cu 2020, iar grupa mijlocie va deveni în 2023 grupă obligatorie. Ne-am gândit la un calendar rezonabil, care să permită şi o configurare bugetară, dar, în acelaşi timp, să ne putem alinia şi la un sistem european. (...) Sigur, ne putem gândi şi la impact legat de infrastructura şcolară, dar deocamdată oricum autorităţile locale, sistemele educaţionale judeţene fac efortul de prinde copiii în sistemul preşcolar", a explicat deputatul PSD Camelia Gavrilă, iniţiator al proiectului legislativ, preşedintele Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor, scrie Agerpres.

Ea consideră că cei mici vor fi mult mai deschişi către joc, către socializare.

PNL s-a abţinut de la vot, liderul deputaţilor liberali, Raluca Turcan, argumentând că 15 ani de învăţământ obligatoriu reprezintă o tendinţă perfect europeană, dar asta nu înseamnă că abandonul şcolar între clasa a VIII-a şi a IX-a nu este de 30%. "Mă întreb dacă dvs continuaţi în felul acesta, cu atac după atac la sistemul de educaţie, de ce ne mai mirăm că în Parlament anulaţi sentinţe de interdicţie de a candida pentru cei care au fost în conflicte de interese şi şi-au dus sumele forfetare acasă. (...) În asta vreţi să transformaţi România", a afirmat Raluca Turcan.

Propunerea legislativă va intra în dezbaterea Senatului. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”