Încep înscrierile la clasa pregătitoare şi clasa I. Care sunt procedurile
Data publicării:
Peste o săptămână încep înscrierile la clasa pregătitoare şi clasa I. De luni, 17 februarie, părinţii pot consulta pe site-urile inspectoratelor circumscripţiile şcolare şi numărul de clase alocate fiecărei unităţi de învăţământ.
Părinţii viitorilor elevi trebuie să completeze o cerere-tip la şcoala la care doresc să îşi înscrie copilul sau online. Înscrierile se vor face în două etape, iar listele cu cei acceptaţi de unitatea de învăţământ vor fi publicate pe 11 aprilie.
În prima etapă de înscrieri, programată între 24 februarie şi 14 martie, părinţii pot opta pentru şcoala de circumscripţie, dar şi pentru o altă unitate de învăţământ, potrivit unui proiect al Ministerului Educaţiei Naţionale. Procesarea cererilor începe în 17 martie.
A doua etapă de înscrieri se derulează între 24 martie şi 4 aprilie, iar listele cu elevii înscrişi vor fi afişate pe 11 aprilie.
La clasa pregătitoare se pot înscrie toţi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până pe data de 31 august 2014. Cei care împlinesc această vârstă până la sfârşitul anului se pot înscrie doar după o evaluare a nivelului de dezvoltare psihosomatică a copilului. Aceasta poate fi făcută între 18 februarie şi 12 martie. Copiii care au împlinit vârsta de 7 ani şi care nu au parcurs clasa pregătitoare pot fi înscrişi direct în clasa I.