O instituție de învățământ din Iași oferă pregătire de la grădiniță până la doctorat. Universitatea Alexandru Ioan Cuza a primit, de curând, aviz pentru a înființa clase de liceu. Grupe de grădiniță, dar și clase primare și gimnaziale sunt deja de mai bine de 15 ani.
Sabina este în clasa a șasea la Școala Gimnazială din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.
Sabina Apostol, eleva Școala Junior: Este o școală care pe mine ma relaxează. sunt în largul meu, îmi exprim opiniile și ma simt foarte bine.
Instituția de învățământ oferă și program afther-school. Copiii mănâncă, se joacă și își fac temele la școală.
Ciprian Apostol, tatăl Sabinei: Este super ok, iar programul coincide și cu al nostru al părinților. Altfel trebuia sa stam noi cu ei și sa vedem sa ne preocupam de teme.
De anul viitor, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași își va deschide porțile și pentru elevii de liceu. Instituția devine astfel prima din țară unde copiii primesc educație de la grădiniță până la doctorat.
Bogdan Neculau - Coordonator Departament Preuniversitar: Dezvoltarea aceasta, zic eu, a fost una firească. Am început cu o grădiniță în anul 2003, apoi școală primara în anul 2007. Avem situații de absolvenți de facultate care au început grădinița la Junior.
Deși de 2 ani este instituție preuniversitară de stat, Universitatea din Iași nu a primit încă finanțare de la buget.
Bogdan Neculau - Coordornator Departament Preuniversitar: Pe 1 aprilie 2021 s-a spus prin OUG ca în termen de 60 de zile se va emite metodologia de acordare a finanțării pentru școlile înființate sub egida universităților. Se pare ca încă nu au trecut 60 de zile de atunci.
Până atunci părinții plătesc în continuare taxă de școlarizare: 1.200 lei/lună, respectiv 800 lei/lună pentru copiii angajaților universității. Numai la ciclul primar și gimnazial învață aproximativ 175 de elevi.
Editor : A.A.