Elev de liceu, umilit de profesoara de istorie: „Eu nu urăsc elevii, dar pe tine nu te pot suporta!”

Data publicării:
elev umilit

Un elev de la un liceu din Rădăuți a fost umilit, în timpul orei, de profesoara de istorie. Momentul a fost filmat de un alt coleg și a ajuns în mediul online. Mama adolescentului spune că nu este prima dată când se întâmplă un astfel de incident, iar conducerea școlii a decis să ia măsuri.

„Tu ești tănău (regionalism însemnând „prost, dobitoc” - n.r.)! Tu nu știi ce e cu tine. Și te urăsc, efectiv! Eu nu urăsc elevii, dar pe tine nu te pot suporta!” - asta i-a spus în clasă profesoara, conform înregistrării.

Scena a vut loc pe 15 octombrie la Liceul Tehnic din Rădăuți, la ora de istorie a clasei a XI-a. Elevul umilit spune că totul a pornit din nimic.

„Doamna profesoară m-a întrebat o întrebare și n-am răspuns tocmai bine, iar ea m-a punctat cu nota 2 și de aici au început jignirile. Nu i-am răspuns înapoi sau altceva. Înainte au mai fost câteva jigniri tot de la ea, mi-a zis că nu mă suportă, sunt singurul elev pe care nu-l suportă și să mă mut mai în spate, să nu mă vadă”, a declarat elevul pentru Digi24.

Băiatul povestește că problemele cu profesoara au început încă din clasa a IX-a. „Cam de când m-am transferat nu i-a plăcut că am venit aici de la Colegiul Andronic Motrescu”, susține elevul jignit.

Mama elevului spune că nu este pentru prima oară când profesoara îi vorbește urât fiului său, dar că, până acum, băiatul s-a temut să spună ceva. „Să spui că copii ca el i-ai pune la zid și i-ai împușca...și de multe ori l-a amenințat că o să-i pună 2 cât dânsul de mare”, a povestit mama elevului.

Femeia spune că a fost uimită, când a văzut filmarea de la ora de istorie. „Am rămas toată familia șocată, nu ne venea a crede urechilor”, mărturisește mama.

Colegii din Consiliul Elevilor i-au sărit în apărare băiatului și spun că vor încerca să-l susțină într-o ședință la care va participa conducerea liceului.

„Orice copil s-ar simți umilit”, spune Cristian Calancea, reprezentant în Consiliul Elevilor.

„Noi putem depune o plângere la conducerea liceului și mai departe putem depune o plângere la ISJ”, arată Dan Mârșu, secretar al Consiliului Județean al Elevilor.

Conducerea liceului afirmă că a deschis o anchetă și că va discuta cazul într-o ședință de săptămâna viitoare. Directorul școlii recunoaște, însă, că atitudinea profesoarei de istorie nu este corectă, chiar dacă este un dascăl cu rezultate foarte bune.

„Probabil că se poate ajunge până la înlocuirea dumneaei de la clasă, pentru a stinge starea conflictuală. E regretabil că un profesor dedicat și competent să aibă această, să spunem, scăpare, varianta cea mai dulce”, a declarat Gelu Țugulea, directorul Liceului Tehnic Rădăuți.

Directorul liceului a menționat că mai există elevi care s-au plâns de atitudinea profesoarei de istorie, dar nu au fost cazuri atât de grave ca acest ultim incident.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...