E oficial. Se suspendă simulările Evaluării Naţionale şi bacalaureatului. Ordinul a fost publicat în MO

Data actualizării: Data publicării:
ALL
FOTO: Agerpres.

Ordinul ministrului Educaţiei privind suspendarea organizării şi desfăşurării Evaluării Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, a simulării Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat naţional în anul şcolar 2019 - 2020 a fost publicat vineri în Monitorul Oficial.

Conform documentului, la data intrării în vigoare a ordinului se abrogă atât calendarul desfăşurării Evaluării Naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a, cât şi cel privind simularea pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi probele scrise ale bacalaureatului, potrivit Agerpres.

La începutul acestei săptămâni, Ministerul Educaţiei şi Cercetării anunţa că a agreat cu partenerii educaţionali - reprezentanţii elevilor, studenţilor, părinţilor, cadrelor didactice şi cei ai Consiliului Naţional al Rectorilor - măsurile care se impun în vederea reluării cursurilor şi a finalizării cu succes a anului şcolar şi universitar 2019 - 2020, în contextul pandemiei de SARS-CoV-2.

Conform MEC, în funcţie de data la care se vor relua cursurile, probele scrise ale Evaluării Naţionale şi examenului de bacalaureat ar putea fi organizate în luna iulie. Programa de examen pentru Evaluarea Naţională şi bacalaureat nu va cuprinde materia aferentă semestrului al II-lea. Sesiunea specială a examenului de bacalaureat pentru olimpici va fi anulată.

Situaţia şcolară a elevilor se va încheia cu minimum două note, la care se adaugă nota din teză, acolo unde este cazul.

Subiectele pentru tezele de pe semestrul al II-lea vor fi concepute doar din ce s-a studiat până la data de 11 martie 2020.

Calendarele pentru înscrierea în clasa pregătitoare, grădiniţă şi cel de mobilitate a personalului didactic vor fi decalate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singura gară din România, punct de frontieră pentru două țări. O bijuterie inspirată din Veneția și o...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Cum arată Milla Jovovich, în 2024, la 49 de ani. Imagini de colecție cu celebra actriță
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic