E. Andronescu: Trebuie să lăsăm responsabilitatea părinților să-și ducă sau nu copiii la Antipa

Data publicării:
ECATERINA ANDRONESCU MEDIAFAX FOTO-Thomas Campean

Declarația Ecaterinei Andronescu, din emisiunea „Kilometrul 0”, vine la câteva zile după ce ministrul Educației, Remus Pricopie, a semnat un ordin prin care a vrut să le interzică profesorilor cu totul să ducă elevii la această expoziție. Ulterior s-a decis ca elevii să aibă voie doar cu acordul scris al părinților să viziteze expoziția de anatomie de la Muzeul Antipa.

Întrebată dacă a vizitat expozitia de la Antipa, Ecaterina Andronescu a spus că își dorește acest lucru. „Intenționez să mă duc pentru că am cochetat în liceu cu ideea de a merge la medicină, dar am optat pentru chimie, până la urmă, dar vreau să mă duc să văd expoziția aceea. Mi se pare una pe care, cel puțin cei care au parcurs anatomia sau o parcurg, ar trebui să o vadă”, a răspuns Ecaterina Andronescu.

În ceea ce provește scrisoarea trimisă de ministrul Educației, Remus Pricopie, prn care a recomandat profesorilor să nu meargă cu copiii la expoziție, Ecaterina Andronescu a afirmat că decizia trebuie să le aparțină părinților.

Nu am văzut expoziția și mi-ar fi foarte greu să spun un punct de vedere foarte strict. Eu cred că trebuie să lăsăm responsabilitatea părinților atunci când decid dacă se duc sau nu cu copiii lor, îi cunosc mai bine, la o asemenea expoziție. Nu cred că trebuie să venim cu recomandare”, a afirmat Ecaterina Andronescu.

Întrebată dacă este de părere că ministrul a greșit, senatorul PSD a răspuns: „Domnul ministru are, din câte știu eu, doi copii, din care unul este în ciclul primar și poate că experiența de părinte l-a determinat să ia această decizie”.

O decizie controversată

Copiii nu au voie decât cu acordul scris al părinților să viziteze expoziția de anatomie de la Muzeul Antipa. E un ordin dat de Ministerul Educaţiei, după ce, ințial, a vrut să le interzică profesorilor cu totul să ducă elevii la această.

Oficialii de acolo susţin că expoziţia de corpuri umane ar putea avea un impact emoţional negativ asupra elevilor. Replica muzeului nu a întîrziat: colecţia are rol educativ şi restricţiile sunt nejustificate.

Ministerul Educaţiei invocă faptul că expoziţia ar putea avea efecte negative asupra copiilor.

„Există unele aspecte controversate, generate de tipul de exponate, precum şi un posibil impact emoţional negativ, pe care acestea îl pot avea asupra elevilor/copiilor. Se va solicita acordul scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai elevilor/copiilor. Acestora li se va recomanda să-şi însoţească copiii cu vârsta sub 12 ani la vizitarea expoziţiei”, se arată în solicitarea Ministerului Educației.

Oficialii Muzeului Antipa spun că decizia ministerului nu poartă avizul niciunui pedagog sau psiholog şcolar. Elevii aveau oricum acces la expoziţie doar însoţiţi de părinţi sau de profesori, au adăugat reprezentanţii muzeului.

Expoziţia „The Human Body” constă în peste 200 de cadavre conservate printr-o tehnică specială. Colecţia a făcut deja înconjurul lumii, înainte să ajungă la Muzeul Antipa. Aici, peste 3.000 de vizitatori au venit să vadă exponatele, încă din primele două zile de la inaugurare. Expoziţia va rămâne deschisă până la sfârşitul lunii iunie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri