Copil de 3 ani, decedat în fosa septică a unei școli din Iași. Mărturiile părinților

Data actualizării: Data publicării:
mama-copil-iasi-mort-fosa-septica

Un copil de 3 ani a murit după ce a căzut în fosa septică a unei şcoli din judeţul Iaşi. Băiatul urma să meargă la grădiniţă abia din toamnă, dar conducerea şcolii îi convinsese pe părinţi să-l aducă la cursuri, ca să se obişnuiască. A fost găsit abia la două ore după ce fratele său mai mare i-a anunţat pe dascăli că nu ştie unde este. Fosa septică în care a căzut fusese construită, cu 11 ani în urmă, chiar de tatăl copiilor, şi era acoperită cu un capat de tablă ruginită. Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Elena Silică, mama copilului decedat: „Dacă nu îl dau la şcoală, ce se întâmplă? Vin şi îmi iau copii la stat că sunt neglijentă şi nu vreau să îi dau la şcoală. Pentru ce îi mai dăm la şcoală? Copilul pentru ce îl dai la şcoală ca să îl ştii în siguranţă, să ştii că învaţă.”

O zi normală la grădiniţă s-a transformat într-o tragedie pentru familia Silică dintr-un sat din comuna Brăeşti, judeţul Iaşi. Cel de-al şaptelea copil, penultimul, un băieţel de numai trei ani, a murit, după ce a căzut în fosa septică din curtea şcolii.

Elena Silică: „Eu l-am dus, l-am lăsat acolo la grădiniţă. Am primit răspuns acasă că nu găsesşte copilul. Nu ştie unde e.”

Mama spune că băiatul era cu fratele său mai mare şi a cerut voie să meargă la toaletă. După două ore de căutare, omul de serviciu a văzut şapca băiatului lângă fosă.

Carmen Ciocan, jurnalist Digi24: Tragedia s-a întâmplat în acest loc. Fosa septică este acoperită doar cu un capac de tablă, care este ruginit şi nici măcar nu este asigurată în vreun fel.

Elena Silică: „Când au venit pompierii cu salvarea l-a scos mort din apă, înecat de acolo, din apă. L-au resuscitat, au stat aproape trei ore.”

Gheorghe Silică, tatăl copilului decedat: „L-am dat la grădiniță că așa mi s-a cerut să îl dau să se acomodeze cu copiii și acum el se duce sub pământ.”

Chiar tatăl copilului a fost cel care, în urmă cu 11 ani, a făcut acea fosă. Acum munceşte în Bucureşti pentru a oferi un trai mai bun copiilor săi.

Gheorghe Silică: „Copilul meu stă sub pământ și altul nu a putut de cinci lei sau, măcar, o vorbă să spună: băi, Costele, du-te, bă, și repară capacul ăla, nu?”

În şcoală s-a deschis o anchetă şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean au fost la faţa locului.

Sabina Manea, purtător de cuvânt ISJ Iași: „Colegii mei s-au deplasat imediat la fața locului și au constatat că fosa septică nu era asigurată corespunzător. Cu siguranță nu este nevoie de o anchetă ca să vezi acest lucru. Probabil doamna director își va da demisia.”

Anchetă fac şi poliţiştii. La începutul anului 2018, în România, erau 2.600 de şcoli cu toaletă în curte. Cele mai multe sunt în Moldova, Iaşiul fiind pe locul trei cu peste 200 de unităţi de învăţământ.

Vă simţiți copilul în siguranţă la grădiniţă sau la şcoală?

Marți dimineață, la ora 11:00, la Digi24 puteți urmări o dezbatere cu experți despre siguranța copiilor la școală sau la grădiniță. Puteți comenta sau răspunde la întrebarea „Vă simţiți copilul în siguranţă la grădiniţă/şcoală?” pe pagina de Facebook a site-ului Digi24.ro sau pe adresa de email a redacției Digi24: redactie@digi24.ro. E important pentru noi să vă ştim opinia despre acest caz cutremurător şi vă aşteptăm reacţiile. Răspunsuri ne puteţi trimite şi  pe numărul nostru de WhatsApp: 0771100304.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...