Copiii învață să facă afaceri

Data publicării:
copii antreprenori curs

La 9 ani și jumătate, Andrei Boacă și-a luat în serios rolul de comerciant și a încercat să vândă cât mai multe jucării și jocuri. A demonstrat că știe de mic secretele marketingului de succes.

Mama lui este mândră că băiatul are talent în afaceri.

„S-a pregătit mult, s-a gândit ce să vândă, cum să vândă și i-a plăcut foarte tare ideea că poate să câștige și el ceva. Îl face cumva să înțeleagă ce facem noi în fiecare zi la serviciu”, spune Andreea Boacă, mama lui Andrei.

Andrei este unul dintre cei 50 de copii care și-au scos la vânzare jucăriile vechi.

Micii antreprenori au făcut și un exercițiu de filantropie: ei au donat o parte din banii câștigați. Ana Petcu, de exemplu, l-a ajutat pe un coleg de școală să-și îndeplinească un vis: „Cu banii am de gând să trimit un copil în tabăra de cercetași, în 2014”.

„Noi vrem să îi învățăm pe copii să învețe altfel, credem noi, mai potrivit pentru vremurile în care trăim, unde nu-ți mai garantează nimeni că o diplomă îți asigură un serviciu și trebuie cumva să te gândești la alternative”, explică Cristina Dogărel, organizatorul evenimentului.

„Copiii de fapt au ajutat copii. Au înțeles că, doar dăruind din ce au ei, vor putea să îi ajute pe cei mai puțini norocoși”, crede Cristiana Ionescu, reprezentantul unei asociatii umanitare.

În țări precum Norvegia, Suedia sau Germania, asemenea acțiuni educative și caritabile au loc frecvent. Lecțiile de antreprenoriat îi ajută pe copii să înțeleagă lumea afacerilor și să facă noi prieteni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri