Condițiile pentru ocuparea funcției de director școlar
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a aprobat prin ordin metodologia privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, care vor da un test-grilă, vor susține un interviu și li se va evalua CV-ul.
Conform deciziei Ministerului Educației, dosarele de concurs vor fi depuse electronic pe platforma informatică dedicată, în perioada 13 septembrie - 2 octombrie, potrivit Procedurii de înscriere electronică, disponibilă pe site-ul inspectoratului școlar județean.
Conform unui comunicat de presă al ministerului, documentul reglementează condițiile de ocupare a acestor funcții, organizarea și desfășurarea propriu-zisă a concursului, respectiv numirea și eliberarea din funcție a directorilor și directorilor adjuncți din unitățile de învățământ preuniversitar.
Pe lângă unitățile publice de învățământ preuniversitar, prevederile acestei metodologii se aplică și unităților de învățământ preuniversitar particular autorizate/acreditate, respectiv centrelor județene de resurse și asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE), unităților de învățământ special, centrelor școlare pentru educație incluzivă, centrelor școlare, centrelor de excelență, palatelor și cluburilor copiilor, cluburilor sportive școlare și Palatului Național al Copiilor.
Concursul are două componente: una națională și una locală. Prima componentă presupune susținerea unei probe scrise, care constă în rezolvarea în maximum 120 de minute a unui test-grilă cu itemi elaborați de Ministerul Educației. Proba scrisă va avea loc în data de 12 octombrie. Cu acest prilej vor fi evaluate aptitudinile cognitive și competențele manageriale ale candidaților, ambele cu o pondere de 50%.
Ulterior, la nivelul comisiilor județene și cu monitorizarea observatorilor desemnați de minister, candidații vor susține alte două probe: analiza CV-ului - realizată în plenul comisiei de concurs, în prezența candidatului, prin acordarea de puncte potrivit criteriilor și punctajelor prevăzute de metodologie și pe baza documentelor din dosarul de înscriere care dovedesc cele afirmate în CV-, respectiv interviu în fața comisiei de concurs, în care se apreciază scrisoarea de intenție, calitatea și susținerea de către candidați a ofertei manageriale și a unui plan operațional pentru un an. Interviul va dura maximum 30 de minute. Toate probele sunt obligatorii.
Interviul și evaluarea CV-ului se vor desfășura în perioada 17 octombrie - 17 noiembrie.
Pentru fiecare probă de concurs, punctajul maxim este de 50 de puncte, iar punctajul minim de promovare a probei este de 35 de puncte. Sunt declarați „admiși” candidații care au realizat un punctaj de cel puțin 35 de puncte pentru fiecare probă și din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs, un punctaj total de cel puțin 105 puncte. Este declarat ”promovat” la concurs candidatul care a obținut cel mai mare punctaj total.
În cazul egalității de punctaj, este declarat „promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba scrisă. Dacă și în această situație egalitatea se păstrează, pentru unitățile de învățământ cu filiera tehnologică, este declarat „promovat” candidatul care este de specialitate: inginer, economist, medic etc., după caz, iar la filiera vocațională, cel care are specialitatea corespunzătoare profilului predominant al unității de învățământ, iar pentru celelalte unități de învățământ este declarat „promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de interviu. Dacă și în această situație egalitatea persistă, va câștiga candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de evaluare a CV-ului.
Afișarea rezultatelor concursului este programată în data de 18 noiembrie, fiind urmată de o perioadă alocată depunerii contestațiilor: 21-23 noiembrie. Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie - 9 decembrie. Ultima etapă a concursului - validarea în consiliul de administrație al inspectoratului școlar a rezultatelor finale și transmiterea acestora la minister - este programată în data de 16 decembrie 2016.
Funcțiile de director și de director adjunct vacante pentru concurs vor fi anunțate de inspectoratele școlare județene în presa locală și centrală, precum și pe site-ul propriu, cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de prima zi a sesiunii de concurs. Dacă o persoană dorește să candideze pentru funcția de director sau de director adjunct la mai multe unități de învățământ, aceasta trebuie să depună cereri distinct pentru fiecare funcție, respectiv pentru fiecare unitate de învățământ pentru care candidează, se menționează în comunicat.
Se pot înscrie la concurs candidații care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au absolvit cu diplomă de licență/absolvire studii universitare, respectiv, în cazul concursului de ocupare a funcției de director în grădinițe sau de director adjunct din unități de învățământ, studii universitare pedagogice/de institutori ori au absolvit cu diplomă de licență/absolvire studii universitare; fac parte din Corpul național de experți în management educațional; sunt titulari în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată, au cel puțin gradul didactic II sau titlul științific de doctor în domeniul în care își desfășoară activitatea;
De asemenea, candidații trebuie să aibă calități profesionale, manageriale și morale, reflectate prin calificativele „Foarte bine”, primite în ultimii 4 ani școlari lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ, în inspectorate școlare, casele corpului didactic, la Palatul Național al Copiilor, în Ministerul Educației ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice ministerului, indiferent de perioada în care și-au desfășurat activitatea.
În plus, sunt acceptați cei care nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 4 ani școlari anteriori anului desfășurării concursului, lucrați efectiv la catedră, în funcții didactice sau în funcții de conducere ori în funcții de îndrumare și control; nu au fost lipsiți de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învățământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală; sunt apți din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției; nu au avut statutul de „lucrător al Securității” sau „colaborator al Securității”.
- Etichete:
- concurs
- scoala
- profesori
- invatamant
- director
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News