Ciucă anunță că Guvernul adoptă OUG cu creșterile salariale, după ce profesorii au renunțat la grevă

Data actualizării: Data publicării:
Premierul României, Nicolae Ciucă susține o conferință de presă în Molodva, pe 23 martie 2023.
Nicolae Ciucă. Foto: Profimedia Images

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, înaintea ședinței de Guvern, că Executivul va aproba cele două ordonanțe de urgență privind majorările salariale din învățământ, după ce sindicatele profesorilor au anunțat suspendarea grevei generale.

„Cum am agreat cu liderii sindicatelor din educaţie, astăzi, pe baza discuţiilor de ieri şi a angajamentelor tuturor părţilor implicate în soluţionarea conflictului de muncă, am decis la nivelul coaliţiei şi în deplin consens cu liderii de sindicat ca odată ce avem răspunsul scris din partea dumnealor legat de revenirea la clasă a tuturor dascălilor, vom adopta şi ne vom ţine de cuvânt, cum am făcut-o şi până acum, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă cu elementele de conţinut, aşa cum au fost ele agreate cu sindicatele”, a spus Ciucă.

„Coaliţia de guvernare, guvernul pe care îl conduc, au asumat cu maximă responsabilitate, pentru interesul public, pentru rezolvarea problemelor din sistemul de educaţie şi încă o dată subliniez că sunt probleme care s-au acumulat în ani foarte mulţi. În deplină responsabilitate a liderilor coaliţiei, a Guvernului şi în deplin dialog cu sindicatele, cu reprezentanţii profesorilor, părinţilor, elevilor, am considerat că este absolut necesar să încheiem acest conflict de muncă şi să asigurăm dascălilor şi întregului sistem de educaţie, părinţilor, elevilor, soluţia prin care să putem să încheiem anul şcolar, să se deruleze Evaluarea Naţională şi desigur examenul de Bacalaureat”, a adăgat el.

Ciucă a precizat că Executivul va adopta două ordonanţe de urgenţă, care vizează creşterile salariale de la bugetul de stat şi alocarea fondurilor necesare pentru formarea profesională, bani care vi fi pe liniile de finanţare europeană.

Sindicaliștii au anunțat suspendarea grevei generale, nu încheierea ei. Potrivit sindicaliștilor, decizia este condiționată de introducerea în OUG care va fi aprobată azi în ședință de Guvern a prevederilor legate de salariul de bază al profesorului debutant și al acordării primei tranșe de majorare salarială de la 1 ianuarie 2024.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri