Cărtărescu: De ce să nu avem un singur săpun, nu doar un manual unic?
Data publicării:
Mult-discutatul manual unic exclude creativitatea şi ucide libertatea de a gândi, de a alege, de a evolua prin concurenţă. Sunt vorbele scriitorului Mircea Cărtărescu, în platoul emisiunii În faţa ta. Puteţi urmări întregul interviu în această seară, de la ora 22:30.
Mircea Cărtărescu: Doamne ferește! Un singur popor, o singură ţară, un singur partid, un singur manual unic.
Reporter: De ce e rău ca toţi elevii din România să înveţe după acelaşi manual?
Mircea Cărtărescu: Dar de ce să nu avem un singur săpun? De ce să avem 100 de feluri de săpun? De ce să nu avem un singur fel de pastă de dinţi? De ce să nu avem un singur fel de făină sau de mălai? De ce nu avem câte un singur produs pentru toate lucrurile? Despre asta e vorba. Omul nu trăieşte numai cu bunăstare, omul trăieşte şi cu libertate, cu nevoia de a putea alege dintre foarte multe lucruri. De aici vine şi concurenţa, ceea ce provoacă bunăstarea oamenilor.