CAMERA ASCUNSĂ. Digi24 a încercat să înscrie în clasa întâi un copil cu autism

Data publicării:
elev copil scoala mediafax

Reprezentanţii acestora spun că Executivul a trimis la ONU un document prin care arată că, în România, copiii cu probleme au acces la cele mai bune servicii de îngrijire. Realitatea este însă cu totul alta. O demonstrează un reportaj făcut de reporterii Digi24 în mai multe şcoli din Bucureşti.

Scenariul este simplu. Încercăm să încriem în clasa întâi un copil cu autism. Pretextul este că părinţii se mută în Capitală cu serviciul. În prima fază, totul se desfăşoară normal.

Reporter: Aş avea un copil de adus, care este clasa întâi. Se poate face lucrul ăsta?
Reprezentantul școlii: Da, dacă sunteţi aici în zonă.

De îndată ce dezvăluim problema copilului, situaţia se schimbă. Subit nu mai sunt locuri, nu stăm în zona care aparţine de şcoală sau sunt deja prea mulţi copii cu probleme în clasele normale.

Ştiti câţi copii avem aşa? Şi clasele sunt numeroase, au 30, 31 de copii la clasă. Una din clase are deja patru copii cu autism. Şi este greu de...E greu, e greu. Avem mulţi copii aşa şi clasele fiind numeroase...”, vine răspunsul.

Justificările continuă: „Mai sunt şi copii integraţi printre ceilalţi. Dar dacă deja mai sunt unul, doi în clasă ne este foarte greu să îl aducem şi pe al treilea, pentru că deja ceilalţi nu mai învaţă”.

Aceasta este realitatea cu care se confruntă copiii cu probleme. Nu sunt primiţi în şcoli. De la nivelul Guvernului României însă, situaţia se vede complet diferit.

Acest lucru reiese dintr-un raport oficial trimis către Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului. Străinii care au citit documentul au aflat astfel că, la noi în ţară, înscrierea copiilor cu dizabilități în școlile de masă se face cât mai aproape de domiciliul lor. De asemenea, copiii cu nevoi speciale beneficiază de servicii calificate din partea profesorilor, precum și de sesiuni de terapie specializată. Organizaţiile care apără drepturile acestor copii au sesizat imediat că în raport se spun lucruri neadevărate.

Acest raport oficial este o mare minciună. Realitatea ne arată că aceşti copii nu sunt acceptaţi în şcoli, sunt discriminaţi masiv şi le sunt încălcate drepturile. În România, marea majoritate a copiilor cu dizabilităţi sunt orientaţi abuziv către şcolile speciale, care nu sunt decât o formă de segregare”, susține Mădălina Turza, preşedintele Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi.

Singura soluţie a părinţilor este să ia lupta pe cont propriu. Aşa cum a făcut Adela Chirică. Copilul ei suferă de epilepsie şi a fost dat afară de la grădiniţă tocmai din această cauză. Mama a făcut plângere la Consiliul pentru Combaterea Discriminării şi a avut câştig de cauză.

Pentru asta m-am luptat. Nu m-a interesat să mă duc mai departe să cer despăgubiri. M-a interesat doar ca fiul meu, pentru că a fost făcut handicapat şi mi s-a spus să îmi duc copilul la o instituţie specializată, pentru că este un handicapat, am vrut ca fiului meu să i se facă dreptate”, spune Adela Chirică.

Cine a elaborat documentul trimis de Guvern la ONU nu se ştie. Organizaţiile neguvernamentale au indicii că ar fi fost întocmit de funcţionari din Ministerul Educaţiei.

Digi24 a cerut Executivului lămuriri referitoarea la acest raport oficial trimis către Organizaţia Naţiunilor Unite. Dar nu a primit un răspuns. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri